CSC Ghiroda și Giarmata Vii s-au duelat în turul IV al Cupei României, iar timișorenii au avut nevoie de prelungiri pentru a se impune cu 4-3. Ambele echipe au loturile decimate de cazurile de coronavirus depistate, dar ghirozenii nu au stat în carantină, ceea ce a atras nemulțumirea antrenorului Octavian Benga.

Din minutul 15, Poli a deschis scorul. Munteanu a bătut un corner fix unde trebuie, iar Coadă a sărit perfect la cap. Egalarea a venit după nouă minute, la o gafă a portarului Fișteag, care a ieșit aiurea în fața lui Mircea Stupu, pe care l-a luat ”din plin”, dar chiar și așa, mingea a intrat în poartă. Timișorenii au revenit la conducere în minutul 27, când Petre Ivanovici a fost scăpat din marcaj și a înscris. Bucuria nu a ținut mult, deoarece peste trei minute, Sergiu Popovici s-a accidentat și nu a mai putut continua.

În repriza a doua, Ghiroda a făcut o mare presiune. După o ocazie imensă la care Bâte și Velici nu l-au putut învinge pe Fișteag, în minutul 69 a marcat pentru 2-2. Poli a fost ”masată” în propria jumătate de presiunea pusă de gazde și în minutul 83, Velici a marcat din lovitură liberă. Ghiroda a fost aproape d eun mare succes, dar la ultima fază a timpului regulamentar, Axente a egalat cu capul. În prelungiri, Ivanovici a reușit să marcheze imediat, după o fază la care portarul Gîrlea a ieșit aiurea. Spre final, Ivanovici a fost eliminat pentru al doilea galben luat stupid, la întârzierea repunerii dintr-un aut.

CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Gîrlea – Ad. Popa, Stupu, Vlădia – Mancaș (cpt.), Șimedru, Saizu (Bâte 55′), Ghinescu – Sam. Costea (Velici 55′), Pițigoi (Grancea 114′), Kayondo

ASU Politehnica Timișoara: Fișteag – Sofran, Moțiu, Coadă, Sg. Popovici (M. Mircea 30′) – D. Radu, Bg. Vasile – Al. Munteanu, Ivanovici, D. Andrei (Gologan 55′) – Axente

Octavian Benga a fost foarte nemulțumit că DSP nu le-a carantinat pe Ripensia și Ghiroda, ca pe ei. ”A fost o victorie foarte grea! Pentru meciul acesta i-am pierdut pe Mera, suspendat din campionat, și pe Manea, accidentat la meciul de la Târgu Jiu. După ce că suntem dezmembrați total ca și lot numeric, am fost fost nevoit astăzi să folosesc cred cinci jucători de 2003-2004, de 16 ani. S-a văzut în unele momente că am avut probleme. Am întâlnit totuși o echipă bună, cu mulți jucători care au jucat mulți în Liga 2. Eram și convins că va fi un meci dificil. Cred că a fost un meci spectaculos numai datorită golurilor, numărul mare. Jocul în sine nu a fost un joc plăcut, a fost un joc modest. Terenul execrabil, nu se putea juca pe acest teren. Îi felicit pe cei de la Ghiroda, pentru că ne-au pus probleme mari. Dar pentru a fost foarte-foarte dificil să aliniem un prim «11». Se pare că de la zi la zi voi fi pus în dificultate, din ce în ce mai mare! Aș vrea să trag un semnal de alarmă pentru că Poli Timișoara totuși este un brand. Am ajuns bătaia de joc a DSP-ului, a țării. Nu se poate ca noi să stăm două săptămâni izolați, iar contacții, inclusiv eu, am stat șapte zile izolat. Nu ne-au lăsat soțiile să meargă la lucru. Mie nu mi-au lăsat copilul să meargă la grădiniță. Am avut o responsabilitate. Dar DSP Timiș și domnul Cioca, care este șeful DSP-ului, văd că judecă cum vrea dânsul. Unii sunt fraieri, noi Poli Timișoara suntem fraieri de serviciu. N-am nimic cu Ghiroda, Ripensia sau alte echipe dimpotrivă, dar alții sunt șmecheri. Nu este corect, nu este cinstit, pentru că n-ai cum să nu ai contacți într-un focar cu zece persoane. Acești jucători se află în vestiar, în autocar, vin cu mașinile. Se judecă greșit. Să nu ne mirăm că mor oamenii, pentru că unii avem responsabilitate, adică fraierii! Suntem și noi printre acei fraieri și alții fac ce vor. Ne merităm soarta. Suntem țara lui Papură vodă! Fraierii își asumă responsabilitățile, iar șmecherii se bucură sau nu se bucură că mor oameni”, a declarat Benga.

Vlad Bura a recunoscut că înfrângerea l-a frustrat. ”A fost un meci viu disputat. Sunt frustrat după acest rezultat, cred că meritam să câștigăm. Am avut minimum zece șuturi înspre poartă iar ei au avut patru și au marcat de patru ori. Asta este fotbalul! Trebuie să continuăm, trebuie să ne adunăm. Este un meci pe care l-am avut în mână, am luat gol la ultima fază din timpul regulat. Trebuie să-i felicit pe băieți pentru atitudinea avută. S-au luptat extraordinar. Am demonstrat că suntem o echipă de fotbal bună. Ce s-a întâmplat după e istorie. Trebuie să mergem mai departe”, a declarat Bura.

În campionat, Ghiroda va juca cu Pecica, iar Poli, cu Slatina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.