Un mozaic colectiv din ceramică recuperată, intervenții artistice în spațiul în care copiii își petrec timpul, o publicație realizată împreună cu ei, o mini-bibliotecă și o expoziție la Bastion. Sunt rezultatele proiectului „Din Kuncz la Bastion – Copii și tineri în co-creație ghidată”, desfășurat din august 2026 în cartierul Kuncz din Timișoara.
Asociația Alternativa Eco invită publicul luni, 16 noiembrie, de la ora 15, la Casa Tineretului, pentru prezentarea rezultatelor proiectului și o dezbatere despre cultura romă și dialogul intercultural în oraș. Proiectul a adus împreună copii și tineri din Kuncz, artiști și ilustratori, într-un proces de creație desfășurat la Complexul de Servicii Sociale Kuncz. Activitățile au fost construite în jurul participării directe a copiilor, care au lucrat alături de artiști, au experimentat tehnici și materiale și au contribuit la realizarea unor lucrări colective.
Din echipa artistică au făcut parte membrii colectivului Nava C2, Tsvetelina Angelova, Dorian Bolca, Ilie Duță, Andreea Moisil și Ioana Bartha, alături de ilustratoarele Sorina (Vazelina) Vasilescu și Alma Gyovai.
Rezultatele atelierelor sunt vizibile atât în curtea centrului, unde au fost realizate intervenții artistice și un mozaic din ceramică recuperată, cât și în publicația creată împreună cu copiii și în mini-biblioteca amenajată în cadrul proiectului. O parte a acestui proces de creație a fost prezentată și la Indecis Artist Run Space, în Bastion, printr-o expoziție care a adus lucrările din Kuncz într-un spațiu cultural din centrul Timișoarei.
Ce loc are cultura romă în viața culturală a Timișoarei?
Conferința de încheiere a proiectului va fi și un prilej de discuție despre ceea ce poate urma după astfel de inițiative.
„La trei ani după ce Timișoara a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii, orașul are în continuare nevoie de structuri culturale stabile dedicate comunității rome și de o prezență mai vizibilă a culturii rome în programarea culturală locală”, explică Theodor Muntean, președintele Asociației Alternativa Eco
Pornind de la experiența proiectului „Din Kuncz la Bastion”, organizatorii propun o dezbatere despre modalitățile prin care artiștii, comunitățile, organizațiile și instituțiile publice pot construi colaborări de durată. Discuția va aborda atât susținerea culturii rome, cât și rolul educației non-formale și al proiectelor artistice în facilitarea dialogului între comunitățile orașului.
Dezbaterea va fi moderată de Daniel Grebeldinger, director executiv al Asociației Nevo Parudimos.
La discuție vor participa:
Ramona Laczkó-Dávid, director al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara;
Adrian Mirescu, expert pentru minoritatea romă în cadrul Instituției Prefectului – Județul Timiș;
Marian Pisică, inspector de specialitate în cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara;
Timea Șerb, coordonatoare de proiecte la Institutul Intercultural Timișoara.
Dezbaterea va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, deschisă participanților.
Organizatorii își propun ca această întâlnire să aducă la aceeași masă reprezentanți ai comunității rome, ai instituțiilor publice, ai organizațiilor și ai mediului cultural, pentru un dialog orientat spre inițiative și colaborări concrete.
Conferința are loc luni, 16 noiembrie 2026, de la ora 15, la FITT – Casa Tineretului, sala de spectacole, strada Arieș nr. 19, Timișoara. Intrarea este liberă.
Participanții sunt rugați să își confirme prezența până joi, 12 noiembrie, prin formularul de înscriere, disponibil AICI.








