Direcția de Sănătate Publică Timiș anunță astăzi că are 12 focare active de coronavirus sub supraveghere. Au mai fost stinse patru focare, dar în două apar cazuri noi.
DSP a declarat stinse focarele de la Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu”, unde au fost 3 cazuri de infectare, Liceul Teoretic Buziaș, unde au fost 17 cazuri, Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu, unde au fost 18 cazuri, și de la Școala Gimnazială Jimbolia, unde au fost depistate 7 cazuri. A mai apărut câte un caz nou la alte două focare. Este vorba de Penitenciarul Timișoara, unde sunt 23 de cazuri, dar și firma din Utvin, unde s-a ajuns la 29 de cazuri.
În celelalte 10 focare nu sunt cazuri noi: Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Sylva” Timișoara – 31 de cazuri; Liceul Teoretic Gătaia – 24 de cazuri; Complexul de Servicii ”Sfântul Francisc” Timișoara-21 de cazuri; Colegiul Național ”Ana Aslan” – 19 cazuri; Firma privată Jimbolia – 18 cazuri; Grădinița cu Program Prelungit nr. 11 Timișoara – 12 cazuri; Spitalul Județean Secția Neurologie II – 8 cazuri; Cămin de bătrâni Giroc – 6 cazuri; Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoane Aflate în Dificultate – 4 cazuri; Secția Chirurgie 3 a Spitalului Județean – 4 cazuri.








