Pandemia a înghețat cursurile pentru prima dată în 12 martie anul acesta, pentru ca ulterior, toamna aceasta, să se ajungă din nou doar la predarea exclusiv online. Guvernul României a reușit să livreze doar jumătate din necesarul de echipamente pentru copiii fără posibilități din Timiș, abia acum, în prag de Moș Nicolae, la practic aproape nouă luni de la identificarea problemeie, timp în care o mama duce la bun-sfârșit o sarcină.
În Timiș, conform unei statistici din primăvară, necesarul era de 6367 de tablete. Ulterior, în noul an școlar s-a ajuns la alt număr, 7220. Ar fi fost și greu ca numărul să se păstreze, întrucât în clasa zero au venit noi copilași. Precizăm că în primăvară, Prefectura Timiș a mai dus echipamente în cele mai defavorizate sate din județ, dar nevoia de acoperit a rămas mare. Se acordă echipamente cu SIM-uri cu Internet pentru doi ani de zile familiilor fără vreun echipament, care au un singur echipament și mai mulți copii de vârstă școlară sau celor în care echipamentul e utilizat de părinți la tele-muncă. Părinții trebuie să ridice echipamentele de la unitățile de învățământ, în baza unui contract de comodat. ”Evident că în baza acestor criterii, părinții au depus cereri la unitatea de învățământ, alături de declarații pe propria răspundere că se încadrează în criterii. Astăzi începe distribuția. Într-o primă etapă începe instruirea unităților de învățământ, pentru că tabletele trebuie activate”, a explicat inspectorul școlar general Marin Popescu.
Tabletele au pre-instalate programe pentru a utilizat Google Meet, Team Microsoft sau Zoom. Foarte important, pe ele nu se poate accesa nicio rețea de socializare și nici nu pot fi instalate jocuri, astfel încât echipamentele vor fi utilizate pentru educație. Deocamdată, în Timiș au sosit doar 3330 de tablete. ”Diferența de 3367 va fi adusă până la vacanța care începe la 21 decembrie. Ar trebui să ajungă. Aradul de exemplu nu a primit nicio tabletă încă. Noi am fost anunțață că le primim sâmbătă, dar nu au putut veni. Duminică au primit șase județe, dintre care și Carașul și Hunedoara. Avem o rezervă și din perspectiva noastră. Dacă nu reușim să rezolvăm aceste lucruri în trei săptămâni, cu siguranță unitățile de învățământ vor scoate la bătaie resursele proprii, unități PC sau laptopuri, acolo unde există. Directorii au unele ezitări, dar nu realizează că tehnica de calcul intră tot în categoria consumabilelor, pentru că scad ca utilitate de la un an la altul”, a mai spsu Popescu.
Tabletele din Timiș au SIM-uri cu abonament de 2 ani de Internet de la Vodafone. În zonele în care operatorul nu are semnal, deoarece sunt astfel de localități în Timiș, cartele pot fi schimbate cu cele de la alt operator, dar se pierde gratuitatea abonamentului. De asemenea, activitatea de pe tablete va fi monitorizată.








