DISTRIBUIȚI

Degeaba se fac în Timiș evenimente de promovare a turismului, dacă ele sunt promovate cu mai puțin de 24 de ore înainte, astfel încât oamenii nu-și mai pot face planuri să ajungă la ele. Este și cazul evenimentelor frumoase, organizate mâine la Buziaș, dar promovate de Asociația pentru Promovare și Dezvoltarea Turismului Timiș la spartul târgului.

Începând de la ora 11, se va reconstitui artistic un moment cu Împăratul Franz Joseph și Împărăteasa Sissi, despre nașterea frumoasei Colonade de la Buziaș. În acorduid e fanfară, vizitatorii vor putea merge până la Hotel Parc, unde se organizează o degustare de pâine, carne de porc din rasa mangaliță, miere și vin din podgoriile de la Silaigu. Ulterior, vor cânta pentru turiști Adrian Stanca, Cornelia Lupulescu, Ramona Gombos.

Acțiunea de promovare a orașului Buziaș face parte din Proiectul de promovare  turistică a Banatului de sud, de sud-vest, Banatului Montan și a Clisurii Dunării de Caraș-Severin derulat de Asociația Mariam Med. De altfel, Orașul Buziaș face parte din Ruta Națională Cultural Turistică “Pe urmele împărătesei Sisi”, inițiată de ing. Dorin Bălteanu și Băile Herculane.

Informația despre eveniment a fost transmisă presei, astăzi, după ora 15….

LĂSAȚI UN MESAJ