De săptămâna viitoare, iubitorii de teatru pot vizita o expoziție inedită. Este vorba despre fotografii ale machiajelor pentru piesa „Cartea junglei”, de Răzvan Mazilu, care a avut deja primele reprezentații. 

Machiajele, esențiale pentru o piesă despre animale, sunt realizate de Bojita Ilici, absolventă a Liceului de Arte Plastice din Timișoara. Ulterior, a continuat studiile de licență și masterat la Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT, la Secția grafică. În przent, este doctorandă, tot la UVT. Bojita Ilici a semnat expoziții naționale și internaționale, atât personale, cât și colective și a fost recompendată, atât în țară, cât și în afara hotarelor, pentru creațiile sale. A semnat ilustrații și grafica pentru multe cărți, dar face și machiaje pentru videoclipuri, reclame, reclame tv, campanii și editoriale de modă, plus reviste locale și internaționale.  Fotografiile sunt semnate de Ovidiu Zimcea, absolvent al Facultății de Producție de Film din cadrul University of Westminster, Anglia. În prezent, el este fotograf, dar și regizor de filme documentare și muzician. A semnat și documentarul Swamp City, despre muzica underground din Timișoara din anii ’90.

Iată ce spune make-up artistul: ”Cartea junglei mi-a deschis «porțile teatrului», mi-a dezvăluit tainele scenei, elementele și emoțiile care îi dau viață. Am descoperit scena altfel decât o știam până atunci. Cartea junglei a fost pentru mine o mărturie a forței nemăsurate a artei scenice, a bogăției regizorale și a puterii actorului de a se metamorfoza în acord cu ambientul, emoțiile și cerințele regizorale.  Regizorul Răzvan Mazilu a desenat o lume pe care am încercat să o înțeleg și, prin machiaj, să o transpun în viziunea spectatorilor. Am dorit sa realizez machiaje care doar sa sugereze ideea de animale, machiaje inspirate din elementele machiajelor de modă, tratarea unei linii moderne și minimaliste prin machiaj, dar care să îmbrace foarte bine trăsăturile specifice fiecărui actor. Prin Cartea junglei am pătruns în inima scenei, m-am rătăcit și prea curând nu cred că voi evada din această lume mirifică”, spune Bojita Ilici.

Revenind al spectacolul regizat de Răzvan Mazilu, în ”Cartea jugneli”, inspirată de creația lui Rudyard Kipling, Mowgli este copilul crescut de lupi în jungla indiană, iar pantera Bagheera și ursul Baloo îl apără de tigrul cel rău, Shere Khan. Deși nu vrea să părăsească jungla, Mowgli e dus într-un sat din apropiere, dar pe drum trebuie să se lupte cu regele maimuțelor, Louie și să fie atent la viclenia șarpelui Kaa. Cu alte cuvinte, o poveste despre prietenie, iubire și sacrificiu. Expoziția va fi rpezentă până la finalul lunii, când vor mai fi reprezentanții ale piesei.

Vernisajul va fi joi, de la ora 17, în foaierul Teatrului German de Stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.