Fostul rector al Universității Politehnica din Timișoara, Ioan Cartiș, a împlinit 85 de ani. A fost un prilej pentru ca la universitatea să se facă un eveniment în cinstea profesorului.

Evenimentul a avut loc luni, la Biblioteca UPT și a fost moderat de Ioan Bogdanov. Firește, prezența fizică a fost redusă, dar a fost una numerosă în online.  Au vorbit rectorul Florin Drăgan, președintele Senatului Radu Vasiu, fostul rector Viorel Șerban, foștii miniștri ai Educației Ecaterina Andronescu și Andrei Marga, președintele filialei timișorene a Academiei Române, Dan Dubină, prorectorul Universității din Gelsenkirchen, Waltraut Brandl (absolventă a UPT), directorul Operei din Viena, Ioan Holender, foștii rectori ai universităților timișorene Ioan Otiman și Ioan Talpoș, dar și Nicolae Neguț, Vladimir Crețu, Aurel Ciugudean.

Ioan cartiș a primit pachete de la conducerea UPT, Fundația Politehnica, dar și Clubul Sportiv Politehnica, pe care l-a și condus, care i-a dăruit și un tricou la aniversare. Cartiș s-a născut în 1936 la Oradea. În 1954 a absolvit Școala Medie Electrotehnică din capitala Banatului, iar în 1959 a absolit Facultatea de Mecanică din Timișoara . Din 1961 este cadru didactic la UPT, unde a parcurs toate treptele evoluției academice.

A fost rector în perioda 1996-2004, iar de la 7000 de studenți, UPT a ajuns la 13.000 în perioada sa. A fost preocupat de dezvoltarea patrimoniului unviersității, cu o preocupare pentru proeictul actualei biblioteci, dar și de dezvoltarea relațiilor internaționale și cu mediul economic al universității. Este cetățean de onoare al Timișoarei din 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.