Se lucrează de zor, așa cum îi stă bine oricărei perioade de campanie electorală, la noua parcare din apropiere de la Școala Gimnazială nr. 25. Primele dale au venit, iar finalizarea pentru amenajare depinde de ritmul aprovizionării pentru constructor.
Potrivit primăriei, bordurile de pe fostul teren unde erau construcții dezafectate au fost montate în proporție de 80%. Fundația de balast este la 70%, iar pentru căiel de acces, se va folosi mixtură asfaltică, ce se va turna ulterior. Cei din primărie transmit că aprovizionare cu dale va dicta și ritmul finalizării lucrării de pe strada Martir Ioan Stanciu, dar în mod normal, este o chestiune de săptămâni. Societatea de Drumuri Municipale face munca de cosntrucție, iar cei de la Spații Verzi se ocupă de plantările ce delimitează parcarea de zona Liceului Tehnologic Azur. Se vor planta 27 de copaci.
În zonă se va face și iluminat pulic, o trecere de pietoni înălțată, o platformă pentru pubele și o parcare pentru biciclete. Parcarea în sine, cu dale înierate, va avea între 80 și 90 de locuri. În afara parcării, vor mai fi alte 20 de locuri amenajate, tot pe strada Martir Ioan Stanciu.








