PNL și USR-PLUS au pus în scenă un circ penibil joi, la mai puțin de două zile de când Alin Nica va fi învestit președinte al Consiliului Județean Timiș. Cele două partide au chemat presa la o semnare triumfală a unei presupuse alianțe pentru Timișoara și Timiș, dar la final, au declarat că operația nu a reușit și pacientul nu este într-o stare stabilă!

Practic, chiar recent, cei de la USR-PLUS au criticat constat PNL, cu toate că partidele purtau negocieri. Pentru orice om cu fler, realizarea unei alianțe pare un lucru imposibil de realizat. Însă la nivel public, cele două partide au insistat să joace o mascaradă. La fel ca Dinamo, care se pregătea de Liga Campionilor pe vremea lui Cristian Borcea, și PNL și USR-PLUS se pregăteau de o alianță care ar urma să aducă râuri de lapte și miere în Timiș. Iar, fatalitate, când trebuiau să anunțe pactul glorios, cele două forțe au ieșit să spună că de fapt nu s-au înțeles! De remarcat că după ce au repetat constant că nu sunt ca Robu, care întârzia mereu, Alin Nica și Dominic Fritz au căpătat același sfânt obicei și au ținut presă jumătate de oră în fața presupusului teren ”neutru” din clădirea UVT de la Oituz, și știm bine că rectorul UVT Marilen Pirtea e parlamentar PNL.  Cu o zi înainte, Nica a întârziat tot jumătate de oră și nici măcar nu și-a cerut scuze, ceea ce Dominic Fritz a făcut joi.

Motivul căderii negocierilor ar fi fost că Alin Nica a cerut ca viceprimarii și vicepreședinții de consiliu județean să se stabilească după 6 decembrie! ”Am agreat un text de parteneriat și cu 5 minute înainte să închidem acest parteneriat, partenerii noștri potențiali ne-au spus că nu sunt în măsură să onoreze ce au onorat luni și miercuri. Au spus că au nevoie de timp să se gândească la această soluție. Că propun să facem asta după alegerile parlamentare. Pentru noi este exclus să continuăm o instabilitate politică aici. Timișoara va trece de pragul de trei cazuri de covid. Eu am nevoie de o stabilitate în  consiliul local, cred că și CJT avem nevoie de o stabilitate. Orice soluție care nu include un acord comun despre funcțiile executive nu este o soluție bună pentru timișoreni și timișeni. Din acest motiv acest negocierile nu au ajuns la bun sfârșit. Este total neașteptat din partea noastră”, a spus Fritz, la ieșirea de la negocierile eșuate.

Nica a spus că Biroul Politic Județean nu a agreat împărțirea funcțiilor acum și l-a găsit țap ispășitor pe Cătălin Drulă, dpeutat USR care atacă PNL în permanență. ”Este o chestiune de timing, aș spune. Noi am cerut mai mult timp să discutăm despre pozițiile din cele două instituții publice. E adevărat că am ajuns la un acord cu privire la programul de guvernare locală, atât cel din primăria Timișoara, cât și din Consiliul Județean Timiș. Ceea ce a subminat negocierile au fost chiar recentele declarații ale unui membru din comisia de negocieri, pe care colegii mei, ieri în ședința BPJ le-au considerat ca fiind inacceptabile și care subminează încrederea noastră că partenerii noștri sunt și pot să fie loiali în cele două instituții. Am solicitat doar ă păsuire să se așeze timpul pe aceste discuțiii contondente”, a spus Nica, care a chemat USR-PLUS la noi negocieri săptămâna viitoare.

La peste trei ore de la aceste declarații, Fritz a chemat din nou presa la o discuție despre dezvăluiri, în care a spus același lucru! Între timp, convenabil, în ziarul Adevărul au apărut „dezvăluiri” de la surse din partid, care ar spune că PNL vrea să se alieze cu PSD. ”Au mai rămas două lucruri de negociat, destul de mici. Cu 5 minute înainte să ieșim la presă a spus domnul Nica că de fapt nu a primit un mandat din partea BPJ să vorbească despre primari și vicepreședinți și ne propune să semnăm acum pactul despre proiecte și programe și după parlamentare să vorbim despre cine vrem să fie în condițiile stabilite de lege. Bineînțeles pentru noi asta nu e deloc o opțiune. Am spus că am nevoie de doi viceprimari săptămâna viitoare, avem nevoie de o majoritate săptămâna viitoare. Nu pot aștepta alegerile parlamentare. Suntem acum într-o mare criză”, a mai spus Fritz.

Cu ceva mai multă experiență, Alin Nica nu a rechemat presa să repete același lucru, ci a venit cu completări într-un comunicat de presă. ”Mă întristează să văd cum frustrarea și imaturitatea politică minează o relație de colaborare care ar putea aduce beneficii Timișoarei și întregului județ Timiș. Deși sunt conștient că majoritatea partenerilor de discuții de la USR PLUS sunt lipsiți de experiență în administrație publică, mărturisesc că a fost o surpriză neplăcută pentru mine să observ că partenerii noștri au abandonat negocierile când am cerut să amânăm cu o săptămână discuția despre funcții. Am considerat că este mai important să semnăm azi protocolul legat de programul comun de guvernare locală, care nu conținea nici o prevedere legată de funcții. Am fost refuzat. Reacția lui Dominic Fritz a fost de părăsire a negocierilor și de acordare a unui ultimatum. Îl apreciez pe Dominic și presupun că are această abordare care nu îl caracterizează sub presiunea colegilor care doresc urgentarea unui protocol de colaborare, astfel încât să obțină cu orice preț numirile dorite”, a spus Nica.

Nica a negat posibilitatea unei alianțe cu PSD sau PRO România, atât la județ, dar în Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.