SCM Timișoara a reușit să obțină organizarea a două turnee din Liga Națională de Baschet masculin. Anterior, alb-violeții nu au putut găzdui vreun turneu de tip ”bulă” deoarece conducerea clubului municipal a considerat că se vor cheltui prea mulți bani.

Un turneu va fi în perioada 14-17 martie, și vor mai participa CSM Galaţi, CSM Târgu Jiu şi CSM Oradea. Apoi, în 17-18 aprilie va fi alt turneu, și vor mai participa CSM VSKC Miercurea Ciuc şi CSM Focşani. ”Mă bucur în mod mai special ca niciodată pentru atribuirea acestor două turnee şi când spun asta mă refer la faptul că avem ocazia să aducem din nou, după un an, competiţii în Timişoara la nivelul sporturilor de echipă în sală. Chiar dacă suporterii nu vor avea acces la meciuri ştiu că pentru comunitatea timişoreană va înseamna mult faptul că la sala Constantin Jude se va juca din nou.
 Este un efort comun al conducerii clubului, al primăriei şi al secţiei de baschet de a readuce sportul de performanţă pe parchet la Timişoara, iar aceste turnee vor fi în folosul întregii comunităţi pentru că mai multe echipe se vor caza şi vor sta la Timişoara pe durata competiţiilor. Din punct de vedere economic nu este neglijat în această perioadă de pandemie că unele hoteluri vor avea un grad de ocupare foarte ridicat pe durata mai multor zile”, spune antrenorul-manager Dragan Petricevic.

Șansele ca spectatorii să aibă acces sunt aproape nule, în condițiile în care dinspre Ministerul Sportului sau al Sănătății nu vin semnale nici măcar pentru utilizarea etstelor rapide, discuție lansaăt anul trecut și complet uitată. De aceea, clubul a decis să pună fotografi cu fanii doritori pe scaunele din sală. ”Vă lansăm invitația de a ne trimite o poză însoțită de numele complet, iar acea imagine o vom plasa pe un scaun în încercarea de a lăsa impresia că sunteți prezenți la meci și că ne încurajați. Atenție! Biletul de intrare nu este gratuit. Prețul acestuia constă într-un mesaj de încurajare pentru echipa noastră pe care vă invităm să-l scrieți sub forma unui comentariu la această postare”, a anunțat clubul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.