A fost desemnat cel mai frumos bărbat din Timișoara în cadrul un concurs de frumusețe, eleganță și talent, desfășurat sub genericul de Mister Timișoara, a prezentat pentru Cătălin Botezatu și, pe deasupra, are o mică afacere cu produse handmade. Vorbim despre un student de la Facultatea de Arte Plastice și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Roncea Sebastian are 22 de ani și a găsit deja cheia succesului. Tânărul a reușit să devină cunoscut încă din primii ani de facultate.

A început să își câștige banii de buzunar în anul II de facultate, dar din pasiune. Sebastian are o pasiune pentru produsele handmade pentru că spune el „ sunt unicat și acest lucru le scoate în evidență”. Toată povestea a început după ce a primit cadou, un papion. „Am primit în dar un papion, iar din curiozitate l-am desfăcut. Apoi mi-am făcut mie unul. De atunci am tot confecționat papioane”, ne-a spus tânărul. Încet, încet a descoperit cum se realizează brățările, curelele, husele din piele, iar astfel a ajuns să își ridice o mică afacere. Cu papioanele a avut succes încă de la început pentru că a vândut în mai multe orașe din țară, dar și în străinătate.

„De vreo trei ani de zile fac papioane, iar de un an și trei luni am început să fac brățări, genți din piele, poșete, cravate, butoni, sandale romane, curele pentru aparate foto din piele sau textil, perne pentru scaune, perdele pentru baldachine, portofele. Realizez peste 20 de categorii de produse”, ne-a spus Sebastian. Dacă la început a cusut la căminul studențesc în care locuiește, acum are chiar și un atelier în care lucrează. Tânărul este plecat de la opt dimineața și își împarte timpul între facultate și pasiune. De asemenea, lucrează și la o vinotecă din oraș, iar când are timp face shooting-uri pentru imagine la diferite pub-uri din oraș.

Prezentări de modă pentru Cătălin Botezatu

Cu modeling-ul a început când era în anul II de facultate și a lucrat pentru o agenție din Cluj-Napoca. Ulterior a prezentat pentru Cătălin Botezatu în Timișoara. A fost model, dar a avut și propriile sale prezentări de modă. Artistul i-a încântat recent pe amatorii de fashion din Timişoara care au avut parte de o prezentare de modă „mai altfel“. Designer-ul Sebastian Roncea a surprins cu vestimentații și accesorii îndrăznețe realizate chiar de el. Prezentarea de mordă a avut loc în luna aprilie a acestui an sub titulatura ”The Gladiators”, iar succesul a fost nemăsurat.

„Ținutele au fost lucrate manual, din piele naturală de diferite nuanțe și modele. Materialul a fost îmbinat cu diferite țesături pentru a reproduce cât mai bine ținutele luptătorilor din arenele romane. Ținutele feminine au fost realiate după concept simplu prin care am vrut să pun în evidență formele trupurilor zeițelor romane, invidiate și admirate. Cele masculine au fost menite să pună în evidență forma trupurilor bine lucrate ale luptătorilor gladiatori”, ne-a mărturisit designer-ul.

Deocamdată a renunțat la modeling pentru că se pregătește să apară în fața publicului cu propriile sale prezentări de modă. „În primul rând mi s-a spus că din cauza kilogramelor pe care le am, adică 80 de kilograme la aproape 1.90 nu voi avea o carieră de succes în modeling. Dacă apar oportunități sau cineva care să creadă în mine voi accepta. Dar în principiu vreau să am propriile mele creații și modele”.

Produse unicat și prețuri decente

Produsele unicat din magazine nu se găsesc la prețuri accesibile. Sebastian le oferă la prețuri decente. Spre exemplu, un papion realizat de el, după placul clientului poate costa 35 de lei, iar dacă clientul îl vrea un produs mai sofisticat, prețul crește, dar nu depășește mai mult de 70 de lei. Același lucru se aplică pentru toate cele 20 de categorii de produse oferite de artist. „Spre exemplu, realizez și papioane cu tematică. În cazul în care un local are o tematică, mă folosesc de creativitate și realizez produse după tema respectivă. Am mai făcut astfel de lucruri și s-au dovedit a fi de succes”, ne-a spus acesta.

Tânărul ne-a povestit că cel mai scump produs vândut de el este diplomatul din piele care poate ajunge și la valoarea de 400 de lei. Sebastian nu are timp liber. Lucrează non-stop, merge la facultate, la vinotecă, iar acest lucru îi place. Spre deosebire de alți studenți, obșnuiți să guste din plin viața de facultate, Sebastian Roncea vrea să ajungă cât mai sus.

„Urmează să termin secția Grafică din cadrul Facultății de Arte Plastice și Design din Timișoara. Am multe posibilități pentru următorii ani. M-am gândit să plec la Brașov, orașul în care m-am născut, aș merge și la București și aș rămâne și în Timișoara. Încă nu m-am hotărât. De asemenea, m-am gândit să urmez un masterat, dar încă nu știu ce oraș să aleg. Cert este că nu voi renunța la dorința mea de a deveni un om de succes”, a concluzionat tânărul.

Nicoleta POPA

Roncea Sebastian – galerie foto

4 COMENTARII

  1. Nici nu știu ce să zic cu adevărat, mă bucur pentru tine asta e clar, dar nu te lăsa lăudat și nici nu te apleca dacă ești criticat, trenul are drumul lui, rămîi pe șine! Să ai viață!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.