Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a decis astăzi adoptarea de noi restricții în patru localități, dar și trecerea unei școli și a unei grădinițe în online, din cauza cazurilor de covid-19. De asemenea, în unele localitți s-au relaxat restricțiile și s-a mai decis înființarea unui centru de vaccinare.
La Teremia Mare, de vineri până duminică, se va circula după ora 20 cu certificat verde sau document justificativ. Banloc, Darova și Satchinez vor fi de sâmbătă în scenariul roșu. ”UAT Teremia Mare a fost trecut pe anexa 2, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 6/1000 de locuitori și mai mică de 7,5/1000 de locuitori. UAT-urile Banloc, Darova, Satchinez au fost trecute pe anexa 3, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mică de 6/1000 de locuitori”, anunță Prefectura Timiș.
La Cenei, va fi nevoie de documente pentru circulație doar de vineri până duminică, pe timpul nopții. Șag și Denta păstrează restricțiile actuale încă două săptămâni. ” Totodată, la scăderi de incidență – la reevaluare la termenul de 14 zile – UAT Cenei a trecut de pe anexa 2 (cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 6/1000 de locuitori și mai mică de 7,5/1000 de locuitori) pe anexa 3 (cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mică de 6/1000 de locuitori). Tot la reevaluare la termen UAT-urile Șag (A1), Denta (A3) rămân încă 14 zile pe actualele anexe”, se arată în comunicarea Prefecturii Timiș.
Grădinița și școala din Otvești trec de luni în online, din cauza că peste jumătate din formțiunile de studiu au cazuri de covid. ”La următorul punct de pe ordinea de zi a fost adoptată o hotărâre în baza căreia s-a aprobat suspendarea activității didactice față în față și transferul în online, din cauza infectărilor cu virusul SARS-COV2, la Grădinița cu Program Normal Otvești, Sacoșu Turcesc, și Școala Primară Otvești, Sacoșu Turcesc”, a se arată în comunciatul de presă.
De asemenea, în Complexul Studențesc se va face un centru de vaccinare. ”Totodată, CJSU a adoptat o hotărâre în baza căreia s-a aprobat solicitarea Universității de Vest privind schimbarea temporară a destinației actuale a spațiului situat în Timișoara, Aleea Studenților, Căminul C12, parter – în suprafață de 40 de mp, județul Timiș, din spațiu folosit ca agenție bancară, în spațiu destinat înființării unui centru de vaccinare împotriva COVID-19, începând cu data de 18.10.2021”, a mai anunțat Prefectura Timiș.








