Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” a făcut un studiu unic în România în aceste vremuri de pandmeie pe care le parcurgem. Concluziile sunt cele anticipate de conducerea unității spitalicești aflate în linia întâi în lupta contra bolii covid-19, și anume, că peste jumătate dintre angajații resimt puternic epuizarea psihică și fizică după această perioadă dificilă.
Studiul s-a realizat pe 250 de angajați ai spitalului și dorea să identifice simtpomele fenomenului de ”burnout”, cel de oboseală fizică și psihică. S-a dorit să se selecteze un eșantion reprezentativ de angajați ai spitalului, pentru fiecare secție și compartiment al spitalului. Cei care au participat au făcut-o volunatr și anonim, iar prima parte a studiului a constat în completarea unor chestionare. A reiești că 56,37% dintre medici, asistente, infirmiere, brancaridieri și restul personalului au un grad ridicat de burnout. 55,88% dintre cie chestionați resimt extenuarea emoțională. Un procet mai mare, 67,16% au invocat că resimt un grad mare e stres. 64,22% dintre repodenți a spus că resimte îngirjorare, că nu au niciodată timp pentru ei, oboseală și lipsa odihnei. Creșterea gradului de anxietate a fost identificat la 34,80%.
Cauza acestor stări este lipsa zilelor libere acordate personalului. Studiul va ajunge la minister. ”Studiul a arătat ceea ce, din păcate, am bănuit în momentul în care, împreună cu colegii mei, am decis să realizăm acest proiect, unic de altfel în România. Un grad ridicat de epuizare profesională, dar și personală. Ceea ce lasă urme adânci. Noi nu am putut să ne luăm prea multe zile libere în ultimul an, pentru că era nevoie de fiecare dintre noi. Cum să fi plecat când secțiile erau pline, când oamenii erau în suferință? Ne-a marcat fiecare etapă a acestei pandemii. Nu mai vorbim de gradul ridicat de afectare a calității vieții care, însă, nu este doar în spital, ci fiecare dintre noi îl simte. Studiul va fi transmis Ministerului Sănătății şi sunt convins că poate fi aplicat la orice altă unitate sanitară aflată în lupta anti COVID. De altfel, mai mulți colegi din țară ne-au cerut ajutorul și le vom pune la dispoziție studiul, dar și chestionarele, pentru a putea să realizeze și ei o analiză a stării de epuizare”, spune directorul Cristian Oancea.
În etapa a doua, angajați au avut întâlniri personale sau de grup cu psihiologul spitalului, ceea ce a relevat un grad de drepsie instalat la multe persoane. ”Pe lângă datele statistice, care într-adevăr sunt îngrijorătoare, de exemplu, 9,31% la sută dintre cei chestionați au și un anumit grad de depresie. Ceea ce trebuie remarcat sunt răspunsurile la itemii cu cele mai ridicate cote: nu mă simt odihnit, mă simt la limita puterii, sunt secătuit emoțional, am prea multe lucruri de făcut. Sunt doar câteva dintre exemplele date de colegii mei. De asemenea, unii colegi au explicat că sunt marcați de numărul mare al pacienților care au pierdut lupta împotriva COVID în secția ATI, dar și de virulența cu care lovește aceste cumplit virus. Alții au evidenţiat dramatismul cazurilor pe care le-au tratat. Nu în ultimul rând, un factor important al burnout-ului este munca aproape continuă care ajunge, uneori, la 10-12 ore pe zi, dar și faptul că cei mai mulți dintre colegii mei nu reușesc să se detașeze de problemele de la spital nici acasă. Astfel se explică cotele ridicate obţinute şi remarcăm nerespectarea conceptului de echilibru ȋntre muncă şi viaţa personală”, a declarat Dana Biriș, psihoterapeut la spitalul de Pădurea Verde.
Ca soluții găsite au fost acordarea zilelor libere și a concediilor restante, dar și realizarea unor întâlniri periodice. ”Întâlnirile periodice reprezintă una dintre cele mai importante măsuri pe care vrem să le punem în aplicare în perioada imediat următoare. Este foarte important să vorbești cu oamenii, să le asculți frământările, să vezi ce îi preocupă și cum îi poți ajuta. O altă abordare o reprezintă strategiile de coping centrate pe problemă (ex: surse care sunt sau pot devenii factori stresori) şi strategii de coping centrate pe emoţii (ex: identificăm stresul perceput de către personalul din instituţia noastră, gestionarera şi controlul emoţiilor, mecanisme şi mijloace de gestionare a stresului etc.). Nu în ultimul rând, vom încerca să îi ajutăm să găsească un echilibru intre viață personală și cea profesională”, a mai explicat Dana Biriș.
De asemenea, conducerea spitalului dorește creștere numărului de angajați. ”În același timp avem în vedere reorganizarea muncii pe fiecare compartiment astfel încât să fie redusă presiunea pe fiecare dintre colegii mei, în funcție de nevoile fiecăruia. Avem în vedere și creșterea schemei de personal. Pur și simplu suntem mult prea puțini. Ne-au ajutat și vreau să le mulțumesc rezidenților și studenților care au venit alături de noi în ultimele luni. Au lucrat atât în secția de Terapie Intensivă, cât și în zona de triaj. De asemenea, avem colegi transferați de la alte unități sanitare care au vrut să ne ajute. Cu toate acestea, există un deficit de personal pe care vom încerca în perioada următoare să îl acoperim”, a mai punctat Cristian Oancea.
Studiul despre burnout s-a realizat în perioada februarie-martie 2021. De obicie, epuizarea aceasta apare la persoane ale căror emserii implică o resposanbilitate mare, dar și interacțiunea cu oamenii. Pe lângă epuizarea fizică și psihică, alte efecte ale burn-out-ului sunt depersonalizarea și chiar scăderea eprformanțelor.








