Partidul fondat de Dacian Cioloș și-a desemnat candidații la alegerile din Timiș. REPER îl are pe Olajos candidat la Primăria Timișoara, iar pe actualul city-manager candidat la Primăria Lugoj, fără a avea și candidat la funcția de președinte al CJT.

Biroul Național a validat candidaturile, așa că ele sunt certe și oficiale. Raul Olajos, fost membru PLUS, acum consilier județean, e candidatul la Primăria Municipiului Timișoara. Colega de la CJT, dată și ea afară din USR de Fritz, deodată cu Olajos și Dănuț Tamaș, îl urmează pe Olajos pe listă, iar pe trei e actualul consilier local, care, conform înțelegerii prealabilă din alianța USR-PLUS urma să fie viceprimar, Andrei Meșter. Pe lisăt mai sunt Patricia Blidariu, Harry Muller, Daniel Lăcătușu, Flavius Gligor, Arabela Stoicănescu, Răzvan Cătău și Diana Maftei.

Anca Micșa-Oprea candidează la Primăria Lugoj. Ea este actualul city-manager al municipiului. Cristian Răducă, co-președinte județean REPER candidează la Primăria Șag, iar Radu Vlădescu, acum consilier local la Dumbrăvița, candidează la funcția de primar. Partidul spune că va avea liste de consilieri locali și pentru Sânmihaiu Român și Bogda. La Consiliul Județean Timiș va exista doar o listă, nu și candidat la funcția de președinte. Cristian Raăducă și Anca Micșa-oprea deschid lista, iar Dănuț Petirșor îi va urma.

În 21 aprilie, candidații vor fi prezentați, la un eveniment unde vor veni europarlamentarii Dragoș Pîslaru și Ramona Strugariu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ