Muzeul Apei din Timișoara găzduiește, vineri, 18 iulie 2025, de la ora 18:00, vernisajul expoziției Retrospectiva IMAGO – Elemente, un eveniment dedicat iubitorilor de fotografie, artiștilor vizuali și tuturor celor care cred în puterea imaginii de a povesti lumea.
Evenimentul va fi prezentat de prof. univ. dr. habil. Stelian Acea și dr. Raoul Șeptilici, oferind publicului ocazia de a explora o selecție specială din cadrul Bienalei Naționale de Artă Fotografică Onuț Danciu, ajunsă la ediția a VI-a.
Anul acesta, bienala propune o retrospectivă a proiectului IMAGO – o incursiune artistică în universul celor patru elemente fundamentale: Focul, Apa, Pământul și Aerul. Pe simeze sunt expuse peste 35 de lucrări realizate de 20 de autori, într-un demers vizual care pune în dialog natura și creativitatea.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 18 iulie – 23 august 2025 la Muzeul Apei, situat pe Calea Urseni nr. 26, un loc simbolic unde patrimoniul industrial întâlnește arta contemporană.
Inițiat de fotograful și profesorul Onuț Danciu (1952–2016), proiectul IMAGO a reunit de-a lungul anilor o comunitate artistică puternică, transformând fotografia într-un mod de a simți și înțelege lumea. Ediția din acest an este dedicată memoriei lui Cornel Șubran (1972–2024), fost președinte al Asociației și susținător activ al bienalei. În semn de omagiu, organizatorii au decis ca evenimentul să poarte, începând din 2025, numele fondatorului său, Onuț Danciu.
Expoziția este organizată de Aquatim, Fundația Aquatim, Asociația Fotografică f:5,6 și Muzeul Național al Banatului.
Publicul este invitat să descopere, prin lentila artei fotografice, forța poetică a elementelor care ne definesc existența.








