Ripensia a jucat marți un nou amical în Antalya, câștigat la scorul de 2-1 cu FK Kit Go Pehcevo, echipă din al doilea eșalon din Macedonia de Nord. Anterior în amicale, roș-galbenii au pierdut în țară cu Becicherecu Mic, iar în Turcia, au remizat cu Septemvri Sofia, s-au impus cu Flamurtari Pristhine și au făcut egal cu FCU Craiova 1948.
Ripensiștii au dominat începutul de meci, când au ratat o serie de ocazii. În minutul 20, au deschis scorul, după ce Sîrbu a obținut un penalti, iar Neagu a marcat. Adversarul a ratat și el două ocazii, după care bănățenii au irosit alte ocazii pe finalul reprizei, una în care Adrian Popa a ieșit accidentat. Din minutul 49, scorul a devenit egal, în urma unui gol marcat de Pehcevo cu latul. Cele două echipe au continuat să rateze. În minutul 76, Popovici a driblat portarul, dar nu a prins spațiul porții. Golul victoriei l-a marcat Valeriu Macrițchii în minutul 83,, după o centrare a lui Benea, accidentat meciul trecut, dar revenit în teren.
Ripensia (primele 75 de minute): Moldovan – Popa (min. 18 – Lungu), Țieranu, Hecsko, Gavrilă (min. 58 – Benea) – Burdeț, Stoi – Neagu (min. 70 – Urvanțev), Monea, Golda – Sîrbu.
Ripensia (din minutul 75): Păduraru – Lungu (min. 58 – Macrițchii A.), Țieranu, Apro, Benea – Călin, Macrițchii V. – Urvantev, Tudorache, Popovici, Vasluian.
Ultimul amical al Ripensiei în Antalya va fi joi, cu FK Shkupi, echipă din prima ligă din Macedonia.
foto: ripensiatimisoara.ro








