După o decizie luată la nivel național în urmă cu mai mult de o săptămână, s-a interzis comunicare pe județe a numărului de cazuri de coronavirus. Timișoara tratează în continuare mulți bolnavi, pentru că nu mai putem ști câți, iar primarul Robu cere și celor din alte județe să trateze măcar cazurile ușoare de covid-19. Pentru scenariul 4, autoritățile spun că au găsit hoteluri pentru pacienți, iar pentru medici, două universități au alocat deja spații de cazare.
Robu a repetat și marți ce a declarat săptămâna trecută, în ton cu managerul Spitalului „Victor Babeș”, Voichița Lăzureanu. ”Facem față până acum, dar nu știm ce va urma, pentru că numărul celor depistați pozitiv este din ce în ce mai mare. Sunt internați mulți pacienți din alte județe la noi. Sigur, noi nu putem să fim inumani, numai că dacă nu-și intră pe domeniul de funcțiune și spitalele din alte reședințe de județ, noi o să ajungem să ne sufocăm. De aceea, lansez un apel către toți diriguitorii din diverse reședințe de județ să-și pună toate resursele în mișcare, să-și gestioneze situația cetățenilor pe cât posibil acolo. Sigur, când sunt cazuri grave, chiar dacă Spitalul «Victor Babeș» este un spital municipal, se ocupă de orice cetățeni ai țării noastre. Dar ar trebui să ne organizăm. Nu e normal ca unii să stea relaxați, iar cei care muncesc aici se sufocă, sunt extenuați. Ne pregătim pentru lucruri mai grave și sigur, Spitalul Municipal va intra și el în această bătălie”, spune primarul.
Edilul a comentat și demisia a 13 angajate de la Spitalul CFR Timișoara, aflat în subordinea directă a Ministerului Transporturilor. Edilul spune că medici nu pleacă neapărat pentru că nu există echipamente de protecție, ci teama de contamina oameni dragi. ”Zece infirmiere și trei asistente au anunțat că-și dau demisia și nu au invocat lipsa de echipament, ci faptul că ele au teamă pentru că au copii sau părinți în întreținere. Nu cred că e în regulă să dezertăm pe timp de război. Este o stare de război. Dar noi trebuie să procedăm cu blândețe și să-i încurajăm pe cei care sunt mai slabi de înger. Nu e ușor să fii puternic. Să se uite la ceilalți medici care stau pe baricade, la cei de la Spitalul de Boli Infecțioase”, a spus precizat Robu.
Suntem deja în scenariul 4 al pandemiei, iar în acest context, dacă spitalele se vor umple, nu este exclus ca bolnavii cu forme ușoare de coronavirus să fie trimiși chiar la hotel, dacă se depășește capacitatea spitalelor. ”Am cerut să mi se transmită câte camere sunt necesare la hoteluri. Am vorbit la hoteluri, este deja rezolvat. Acele camere trebuie plătit, noi trebuie să avem grijă de fiecare ban. Numai că trebuie să avem garanția că într-adevăr sunt solicitări ale personalului medical, să știm ce să facem cu camerele, ca să nu irosim banii. Nu e de ajuns să ni se spună că e nevoie de 60 de camere”, spune Nicolae Robu.
Ordonanța Militară 4 spune că medicii trebuie să aibă spații de cazare asigurate de spitale. Pentru Spitalul Municipal, s-a găsit soluția cu ajutorul Universității Politehnice. ”Am vorbit cu cei din conducere universității pentru Casa Politehnicii 2 (n.r. Casa Oamenilor de Știință). Aici ne-am gândit că ar fi potrivit să fie cazați cei de la Spitalul Municipal. Nu am primit nicio solicitare de la Spitalul «Victor Babeș» până în momentul de față, există hoteluri cu care am mai discutat și care au camere disponibile pentru medici și pe care le pun la dispoziție în contextul legislației actuale”, a explicat primarul.
Universitatea de Vest a pus la dispoziție căminul Facultății de Drept, de pe bulevardul Eroilor de la Tisa, cu aproximativ 30 de camere, de data aceasta, pentru Spitalul Județean. ”Ne exprimăm, în acest sens disponibilitatea de a oferi către Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara spațiile de cazare din cadrul Căminului Facultății de Drept a UVT, pe care îl considerăm adecvat pentru primirea cadrelor medicale și auxiliare ale spitalului, în această perioadă de intense solicitări și restricții”, a declarat rectorul Marilen Pirtea.








