De ani de zile, la Școala Gimnazială nr. 25 din zona Girocului se ridică o nouă sală de sport, începută procedural pe vremea lui Robu. Dominic Fritz anunță că se încep procedurile pentru a cumpăra dotările, astfel că din viitorul an școlar, elevii vor beneficia de tot confortul pentru orele de educațiefizică.
Construcția nouă e aproape gata, și mai e foarte puțin de lucru. Astfel, s-au făcut procedurile pentru achiziția de dotări. Ele se vor cumpăra în două loturi. În primul lot se cumpăra o tabelă de marcaj interioară și una exterioară, aparate de gimnastică, spaliere de lemn, saltele, capre pentru sărituri și un cal cu mânere. De asemenea, se vor mai cumpăra mingi de fotbal, baschet, handbal și medicinal, porți de handbal, coșuri de baschet, plus echipamente de badminton și tenis de masă. În al doilea lot se vor lua 180 de scaune pentru o tribună interioară, dar și banchete, cuiere și rafturi de depozitare. Contractul e semnat, iar dotările vor începe după ce se face recepția clădirii noi, într-un termen care e destul de apropiat.
Edilul se laudă cu opt săli în ”școli”, cu precizarea că doar ase sunt în ceea ce definimîn limba română drept ”școli”: Generală 25, Liceul Waldorf, Liceul Lenau, Generală 13, Generală 30, Generală 15, plus Grădinița PP.33 și Centrul Cultural și Social Kuncz, care nu are statut de unitate de învățământ. ”La Școala 25 am construit o sală de sport nouă și un teren de sport modern. În scurt timp, ajungem la faza de recepție a lucrărilor și mă bucur că, în sfârșit, cei 800 de copii care învață aici vor avea unde să facă ore de sport de calitate. Acum, am încheiat contractul pentru primele dotări sportive. Infrastructura de sport pentru copii e o mare durere a Timișoarei. De aceea, construim opt săli de sport la școlile din cartierele timișorene. Pe două le-am finalizat deja: pe cea de la grădinița din Tipografilor și pe cea de la Centrul educațional din Kuncz. Educație fără sport nu se poate”, spune Fritz.

De la emiterea ordinului de începe a lucrărilor termenul de aducere a dotărilor este de 30 de zile. Așadar, lucrurile vor merge destu, de rapid. Momentan, s-a semnat contractul doar pentru primul lot de achiziții, în valoare de 84.000 lei (TVA inclus), cu firma Europe One Dream Trend, firmă cu sediul în București, care în 2022 a avut doar trei anhajați. Al doilea lot de achiziții va costa 63.000 lei (TVA inclus). Toată sala nouă costă 10.512.295,49 lei (TVA inclus). Construcția sălii e făcută de asocierea dintre firmele Extra Prompt SRL și Constructim SA.








