DISTRIBUIȚI

Deși starea de urgență se aplică la nivel național de luni, în Timișoara, unele interdicții suplimentare au intrat în vigoare de duminică, după o decizie a primarului de sâmbătă după-amiază. În același timp, asociația Horetim cere sprijinul autorităților. La Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara sunt internați 32 de pacienți cu coronavirus.

Sâmbătă seara au fost diagnosticați cu noul coronavirus alți trei pacienți din județele limitrofe. Este vorba de două asistente medicale, de 38 și 45 de ani, din Hunedoara, care au luat contact cu femeia de 26 de ani care are dosar penal pentru că nu a respectat măsurile de autoizolare. De asemenea, mai este vorba de un bărbat de 60 de ani din Reșița, aflat în carantină, întors în țară din 11 martie. În acest moment, la ”Victor Babeș” sunt 32 de pacienți internați, dintre care zece sunt timișeni. De asemenea, doi pacienți suspecți sunt în secția de chirurgie toracică, izolați de bolnavii confirmați. Informațiile sunt ca din cei 32, unii au deja un prim test negativ și este posibil să fie externați zilele viitoare.

Altfel, sâmbătă seara, Nicolae Robu a anunțat noi interdicții pentru fitness, balet, yoga sau jocuri de noroc. De joi, erau interzise înotul în bazinele din oraș. Iată măsurile luate sâmbătă după-masa, în completarea celor luate miercuri de Comitetul pentru Situații de Urgență Timiș:

o) Se închid sălile de sport de întreținere
p) Se sistează cursurile de orice fel: dans, balet, limbi străine, etc.
q) Se sistează activitățile în grup de yoga
r) Se închid sălile de jocuri electronice, mecatronice, mecanice, electromecanice, etc.
s) Se impune ca în restaurante, baruri și la terase, distanța dintre mese să fie de cel puțin 2 m

Între timp, asociația Horetim s-a reunit sâmbătă, întrucât activitatea comercială a scăzut cu 80-90% pentru cei din HoReCa. Asociația cere sprijin economic. ”Pentru a ne susține angajații, pentru a putea trece peste această perioadă, avem nevoie de sprijinul autorităților centrale și locale în regim de urgență, de măsuri concrete de implicare a statului român pentru protejarea contribuabililor fără de care statul nu ar putea exista. Guvernele din celelalte țări europene aflate în situații similare au anunțat deja programe de sprijin și preluare a poverii acestei crize de pe umerii companiilor. Este foarte important ca înainte de alte priorități, cea mai mare prioritate să fie susținerea și sprijinirea companiilor cu capital românesc, grav afectate de actuala situație. Companiile din industria ospitalității autohtone nu au o capitalizare suficientă pentru a rezista în aceste luni de criză și în lunile care vor urma pentru revenirea la normalitate”, se arată în comunicatul Horetim.

Cei din industria hospitalității atrag atenția că și alte sectoare vor fi afectate. ”Criza nu este numai a noastră, este a mai multor altor verigi economice, furnizori de marfă, vânzători cash and carry, producători locali de alimente, vinuri, băuturi răcoritoare, servicii, delivery. Pe lângă această implicare în lanț, blocarea activității noastre va genera neplata taxelor locale, a taxelor naționale, chiriilor și altor obligații, va declanșa un șomaj masiv, într-o situație cu totul excepțională”, mai transmit cei de la Horetim.

La nivel național, sunt 123 de cazuri de coronavirus. Nouă pacienți sunt oficial declarați vindecați.

foto: altpsort.ro

LĂSAȚI UN MESAJ