Luni seara, SCM Poli Timișoara a disputat în Serbia un amical cu puternica națională a Qatarului. S-a jucat la Zrenjanin, deși au fost discuții și pentru ca acest meci să aibă loc la Timișoara, unde Sala ”Constantin Jude” e însă rezervată cu tot felul de evenimente aberante.
Sala fusese rezervată de vineri până luni inclusiv pentru o competiei de lupte pangration, adică după regulile din Grecia Antică. Asta după multe alte concursuri care pot avea loc și în alte săli din oraș, inclusiv la Centrul Regional de Afaceri, unde desigur, chiria e mai mare. Iar mărinimia cuplului fatal cosmin Tabără – Culiță Chiș de a da sala pentru orice sport sau competiție-fantomă e nemărginită, ș parcă animată și mai mult de dorința de a scoate din sala primăriei echipele de handbal și baschet ale… primăriei. Așa că timișorenii au ratat ocazia să vadă naționala Qatarului, calificată la Campionatul Mondial de Handbal din ianuarie, acolo unde România n-a fost în stare să ajungă.
Qatarul a triumfat cu 34-29, după 15-15 la pauză, iar în priam repriză Poli a și condus. Finalul primei reprize a fost gestionat însă prost de alb-violeți. Christian Manojlovic a fost cel mai bun marcator al lui, cu 5 goluri. Huta, Marjanovic, Bordeanu și Chira au dat fiecare 3 goluri, iar Moldovan, Cîmpan, Buljina și Fenici au avut câte 2 fiecare. Pisaric, Trif, Cocoșilă și Ignat au dat câte 1 gol fiecare. Amicalul s-a perfectat pentru că qatarezii se aflau în pregătire în zonă, dar și pentru că în 2007-2009 Pero Milosevic a fost selecționarul lor. Ulterior, a fost campion în Qatar, cu Al Rayyan Sports.
Acum, echipa arabă e antrenată de Veselin Vujovic și îi are, ca anturalizați, pe portarii Zarko Markovic, Irhad Alihodzic, Bilal Lepenica. La Mondialul în trei țări (Croația, Danemrca și Norvegia), Qatarul va întâlni Franța, Austria și Kuweit.