SCM Poli Timișoara a câștigat cu 22-20 meciul de debut în noul sezon, cu CSM Focșani, formație pe care nu a mai învins-o de 5 ani. Deși alb-violeții au început mai slab, și-au revenit pe parcurs.
Fără Sadoveac în lot, poliștii au început destul de ezitant meciul, astfel că moldovenii au putut prelua conducerea, într-un joc cu relativ puține goluri. Egalarea a venit după 17 minute de joc, la un gol marcat de Câmpan. Focșaniul a revenit la conducere, dar timișorenii au terminat bine prima repriză, și au intrat la vestiare cu 11-10. Antrenorul Vlad Caba a încercat să recupereze avantajul ăn debutul reprizei a doua cu superioritate fără portar, dar acest lucru nu s-a dovedit a fi eficient, iar oaspeții au și primit gol cu poarta goală.
După 40 de minute, Poli s-a desprins la 17-14 după un gol marcat de Pisaric. Focșanul s-a putut apropia doar la un gol și, în ciuda unor aruncări de la 7 metri irosite de poliști pe final de meci, apărate de Vișan și Marocico, vrâncenii nu au putut înscrie suficient, mai ales că și Stojkovic a prins o zi bună în poartă. Marjanovic a fost cel mai bun marcator al lui Poli, cu 7 goluri, urmat de Pisaric, cu 4, Cîmpan, Buljina și Trif, câte 3, Manojlovic și Bordeanu, 1 gol. Frigstad a fost cel mai bun marcator pentru CSM, cu 4 reușite.
Pero Milosevic a punctat că omologul său a pierdut meicul când a jucat fără portar. ”Sunt foarte mulțumit pentru această victorie. Unicul lucru de care nu sunt mulțumit și pe care nu l-am anticipat, a fost modul în care a început echipa. Aveau o reținere, un blocaj, pentru importanța acestui prim meci al sezonului. Chiar se vedea. Dar pușin cu puțn, am prins ritmul. Ei au încercat să joace șapte cu șapte contra șase. Asta ne-a creat nouă mai multe oportuntiăți și cred că ei au pierdut meciul astfel. Puteam să închidem meciul la 3 goluri mai repede, la aruncarea de la 7 metri”, a declarat antenorul Timișoarei.
Portarul Stojkovic a mulțumit publicului, chiar dacă sala a fost departe de a fi plină. ”Multumim publicului, ne-au dat vânt din pupaăAnul trecut am pierdut în prima etapă la un gol. Știam că va fi greu. Am simțit presiune, dar a fost pozitivă. Ne-am pregătit din grupe, toți am dat 100%. Primul meci al sezonului e mereu greu, știam asta. Sunt fericit pentru că victoria e importantă pentru noii jucători. Mă mir și eu cum au rezistat oamenii. Jos e mai bine, dar ieri am fost la baschet și am văzut cum e în tribună”, a precizat Stojkovic.
Vlad Caba consideră că nu a pierdut meciul jucând fără portar, ci a încercat să compenseze un minus al echipei. „Primul joc de campionat, disputat până în final. Un meci de luptă așa, în linii mari. Am simtit că suntem aproape, însă nu destul încât să reișim să revenim în partea a doua. Ne-au împiedicat niște greșeli. Ne-a împiedicat chiar și jocul echipei adverse, care a făcut un joc destul de constant, a făcut mai puține greșeli decât noi. Au avut și așa, o energie care s-a simțit din partea lor. Dar și în jocul nostru a fost având în vedere că suntem efectiv la început de proiecte. Am avut momente destul de bune alternate cu momente mai proaste care trebuie remediate pe parcursul săptămânilor ce vin pentru a avea un parcurs onorabil. Pe parcursul clei de-a doua reprize, câdn am fost aproape, am făcut cadouri. Puteam fi noi în avantaj cu cel puțin două goluri și altfel s-a fi scris finalul. Sigur că e de discutat dacă a fost sau nu a fost 7 metri. Sunt arbitri cu experiență nu vreau să mă cocnentrez pe treaba asta. E un risc asumat. Am considerat că atacul șase contra șase din prima repriză nu a fost suficient de bun și că nu avem potența suficient de mare. E un capitol mai slab al echipei noastre, atacul pozițional”, a spus Caba.
Didi Hrimiuc a avut și momente în care înjura în teren, când Poli a revenit în meci. ”Felicitări echipei din Timișoara. Au luptat și ei până la capăt, așa cum am făcut-o și noi. Au greșit mai puțin decât noi. Noi trebuie să luăm părțile bune și să încercăm să facem pe viitor mai puține greșeli. Nu-mi aduc bine, dar dacă am făcut-o îmi cer scuze. Uneori e nevoie de nervi, pentru că a fost un moment de cădere și a fost doar ceva să ridice puțin spiritul și să reintre în meci”, a spus Hrimiuc.
Poli are prima deplasare din acest sezon la campioana Dinamo, săptămâna viitoare.








