În perioada 18-19, parcarea și grădina urbană a UVT vor fi gazda evenimentului Street Delivery, unul cu tradiție în Timișoara. Arta și sportul or fi la loc de cinste timp de două zile.
Evenimentul e organizat de Fundația Cărturești, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara,. Steet Delivery a ajuns la ediția cu numărul 15, iar în acest vor, timișorenii sunt așteptați la talk-uri, lansări de carte, activități sportive și
ateliere menite să stârnească imaginația. În acest an, evenimentul se numește „Leapșa”, și are o importantă componentă dedicată copiilor. Pe lângă posibilitatea de a participa la discuțiile cu scriitorii timișreni renumiți, la eveniment vor putea fi urmărite multe momente artistice pregătite de studenți de la Facultatea de Arte și Design.
Marilen Pirtea așteaptă și el mulți copii la Street Delivery. ”Cu o săptămână înainte de deschiderea anului școlar, UVT devine pentru un weekend întreg cel mai mare spațiu de joacă și creativitate din Timișoara. Suntem consecvenți, „La UVT, Cultura este Capitală!”, iar cei mai tineri dintre timișoreni sunt și ei vizați de evenimentele noastre. Liceenii, copiii de toate vârstele, merită să fie atrași în universul culturii, de aceea deschidem porțile pentru ei și organizăm evenimente captivante, care să le trezească interesul pentru artă și lectură. Ediția acestui an a festivalului Street Delivery este o ocazie unică de a fi împreună, după o perioadă în care izolarea a fost un leit-motiv îngrijorător. Desigur, îi așteptăm pe timișorenii de toate vârstele să intre în lumea ludică a Street Delivery”, spune Pirtea.
Se vor respecta, firește, normele sanitare în vigoare, Timișoara fiind în prezent în scenariul galben.
Iată programul:










