DISTRIBUIȚI

După aproape 4 ani de când e viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără a enumerat ce mărețe realizări a avut pentru infrastructura sportivă. Pe alocuri (cam des) liberalul a căzut în ridicol, deoarece a vorbit despre toalete murdare la Sala ”Constantin Jude”, cum ar fi vrut să scoată Politehnica din ”ecuația” săii polivalente neterminate de pe Podeanu, dar și despre cum are teme de proiectări făcute pentru refacerea fostei baze Uszoda, pe care le păstrează la sertar.

Așa cum bine știm, una dintre marile rușini ale infrastructurii sportive „ciuruite” este Sala polivalentă de pe strada Aurel Păunescu Podeanu (în spatele Bazei 2 a Politehnicii), construcție începută efectiv ca șantier acum mai bine de 14 ani și abandonată. A fost un proiect al UPT, în care a intrat cu proporție de 50% pentru organizarea Eurobakset 2015 și primăria. Și a ieșit în 2020, prin semnătura lui Fritz. Tabără, aparent, nu a cercetat niciodată ferm (măcar de dragul informației) de ce, pentru că se întâmplase înainte să intre în pâine. ”Nu știu. Eu când am venit, era ieșit din protocol. Erau și probleme legate de proiecte, de bani. Eu aș fi preluat-o și era gata azi, dar sunt convins că UPT nu mi-ar fi dat-o. Aș fi vrut să fie a mea”, a spus Tabără, cu nonșalanță.

Ei bine, vicele și-a legat numele foarte mult de proiectul CNI al unei polivalente mari, de 16.000 de locuri. În calitate doar de lobbyst, rol însă deloc de neglijat. Și atât de bine s-a ”luptat” Tabără, că sala există și acum doar la stadiu de studiu de pre-fezabilitate și nimeni nu mai vorbește despre ea. Căci Simonis și aliotmanul pesedist s-au concentrat pe stadion, obiectivul de lângă terenul pregătit pentru viitoarea sală. ”Pentru că vorbim de un stadion la Constanța de 100 de milioane de euro, la Pitești de 100 de milioane, vorbim de «Dan Păltinișanu» de 150 de milioane, vorbim de sala polivalentă de 137 de milioane, stadionul Dinamo, vorbim de prioritățile pe care le poate face CNI. Prin poziția pe care o am astăzi nu am putut, dacă voi ajunge în Senat voi susține acest proiect altfel”, a spus Tabără.

El a insistat că șantierul perpetuu de la Sala ”Constantin Jude” e necesar pentru că erau prea multe probleme. Tabără a venit și cu argumente de tip păcălitul copiilor de grădiniță, cum că i-au zis cunocuși că aia acum este curat la toalete la salî, aspect ce jignește munca celor ce au grijă de sală, căci probleme de igienă nu au fost niciodată. ”În primul rând nu erau extinctoare (n.r contrazis). extinctoarele nu funcționau, e bine să avem siguranța oamenilor. E bine ca un copil de ep acle balustrăzi să nu pice, era periculos să cadă în cap. Este bine să fie ignifugarea, care a fost foarte deranjantă, dar e bine că s-a făcut. Acele geamuri trebuiau schimbate. Coltermul și firmele lucrează cum lucrează. Reparațiile le face Colterm. Sulfatimul mai lucrează din ce știu. Au trebuit înlocuite toate condictele, nu s-au schimbat țevile de când s-a construit sala. Am găsit rădăcini de copaic care colmatau țevi”, a spus Tabără.

Iată dacă la veche Olimpia speră ca în viitor să aibă parchet și acoperiș schimbat, pentru ca vara aceasta actele n-au fost gata la timp să se încadreze în pauza compeitțională, Tabără are explicații și pentru alt proiect de care și-e legat degeaba numele. Este vorba de baza sportivă de tip 1 pe care o ridica CNI pe strada Costică Rădulescu, abandonată de ani de zile. El s-a tot lăudat că va vvghea proiectul și, aparent, l-a vegheat degeaba. „CNI a semnat un contract pentru a face evaluarea lucrărilor existente. În decurs de vreo două săptămâni vom avea evaluarea și o vom scoate din nou la licitație”, a spus Tabără. Cu gândul la viitor, el a făcut teme de proiectare pentru refacerea bazei Uszoda, dar nu ca amfiteatru, cum dorește Fritz, ci ca bazin de înot. ”Eu cu colegii mei le-am făcut”, a spus Tabără, care spune că va da proiectul primăriei după ce se termină mandatul. Perfect logic!

În fine, vicele liberal aflat în ultimele zile de mandat a spus că se va renova și Stadionul „Gheorghe Rășcanu”, o promisiune adusă echipe de rugby deja de vreo 13 ani. O renovare ce s-a blocat din cauza că nu se găsea un stiu geo vechi de peste 10 ani. ”La studiul geo acolo ep certificatul de urbanism erau bifate niște cerințe. O societate din București s-a prelevat de câteva aspecte și nu mai voia să facă studiul geo și studiul topo. Am cerut cel vechi, pentru că știam că era un studiu geo deja făcut, nu l-au găsit. Îmi era simplu să dau certificat negativ, să spun că nu se poate. Soluția a fost să facă acel studio un privat care ni l-a donat, iar studiul topo l-a făcut firma. Avem un proiect, este la CNI pe lista-sinteză”, a spus Tabără.

El a mai supravegheat ridicare bazei sportive de tip 1 la fostul Stadion Dacia de pe strada Mircea cel Bătrân, care copiază modelul CNI, dar e ivnestițai primăriei. Și o idee a lui Nicolae Robu. De asemenea, renovarea bazei CSȘ din Circumvalațiunii e tot la nivel de, ați ghicit, hârtii. Însă mândria rămâne deblocarea proiectului de stadion-lego, devenit însă cu o pondere majoră de beton, idee a lui Robu, care inițial, nu-i surăsese lui Fritz.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ