DISTRIBUIȚI

Poliția a prins trei minori care sunt bănuiți că au furat două autoturisme din Timișoara, în ultima săptămână. Cei trei mici infractori au fost prinși ieri la Sibiu, după ce polițiștii s-au dus după ei!

Minorii, cu vârstele de 14, 15 și 16 ani au fost prinși de polițiștii de la Secția 3 și 5 din Timișoara, deoarece pe raza celor două secții s-au produs furturi. În 16 octombrie, geamul unei mașini de pe Calea Aradului a fost spart. Hoții au furat din mașină 500 de lei, dar și o cheie de rezervă de la altă mașină aflată în apropiere. Hoții au găsit mașina de la care provenea cheia de rezervă și au furat-o. Ulterior, la trei zile distanță, în 19 octombrie, poliția a fost anunțată de furtul altui autoturism, de data aceasta din Calea Șagului.

Polițiștii de la Secția 5 l-au reținut pentru 24 de ore pe minorul de 16 ani, care a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș. Acum se fac cercetări pentru a se stabili întreaga activitate infracțională a minorului de 16 ani și pentru a se stabili calitățile procesuale ale celorlalți copii implicați, cei de 14 și respectiv 15 ani. Interesant este că bănuielile polițiștilor sunt că și alte furturi de mașini care au avut loc în ultima perioadă în Timișoara ar fi tot oepra celor trei minori!

 

LĂSAȚI UN MESAJ