Traficul de migranți realizat de șoferi care ajută transfugii să ajungă lângă frontiere e în floare, deșie ste faptă penală. Timișenii continuă să-și riște libertatea și din cauza câștigurilor, iar în aprilie, un bărbat a luat aproape 5000 de euro pentru a duce mai mulți străini lângă vamă, însă a fost prins de autorități.

L.G. a adunat 4800 de euro de la 24 de migranți pe care i-a înghesuit într-un vehicul, pentru a-i duce lângă granița cu Serbia, stat prin care mai nou, cei cu permise de muncă pentru România încearcă să intre ielgal în Grecia. ”În fapt a fost reținut că în data de 05 aprilie 2023, în jurul orei 23:48, în scopul obținerii sumei de 200 euro pentru fiecare migrant, inculpatul ar fi transportat cu o autoutilitară, pe DJ 692 din județul Timiș, din direcția localității Gelu înspre Variaș, 24 migranți, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României către țări din vestul Europei, prin mijloace care pun în pericol viața, sănătatea și integritatea migranților”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Inculpatul a fost trimis acum în judecată pentru trafic de migranți. El se afla în stare de arest preventiv. Tribunalul Timiș va soluționa dosarul.

foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ