Sezonul de motociclism a debutat în forță pentru riderii timișoreni care au concurat în prima etapă a Moto RC la clasa Stock 1000. Vlad Neaga și Cătălin Cazacu au fost pe podium, în timp ce la clasa mai mică, Stock 600, Ionel Pascotă a avut ghinion și nu a terminat cursa.

Pentru prima etapă desfășurată la București, la clasa-regină Stock 1000, Milen Georgiev a pornit din pole-position. Vlad Neaga a plecat din poziția a doua a grilei de start. Timișoreanul a plecat mai precaut și a avut o mare șansă în turul doi, când Georgiev a căzut. În al treilea tur din cele 16, Neaga l-a urmat pe George Cațan de la racing Academy când acesta l-a depășit pe alt timișorean, mai experimentatul Cătălin Cazacu. La jumătatea ultimului tur, Neaga a reușit să treacă în față, astfel că el a câștigat cursa, urmat de Cațan și de Cazacu. Analiza depășirii din turul trei a confirmat că manevra a fost regulamentară, astfel că ordinea trecerii liniei de finish a răams nemoficiată.

Vlad Neaga, care concurează și anul acesta pentru VN Motorsoport a adunat astfel primele 25 de puncte ale sezonului. ”Nu mă așteptam să se desfășoare lucrurile astfel – a căzut Milen și am realizat că acum poate câștiga oricine această cursă. Viteza de vârf a lui George nu-mi dădea șanse pe liniile drepte în pofida aspirației, a trebuit să planific depășirea în alte puncte ale circuitului. Vreau să-l felicit pe George pentru cea mai frumoasă luptă pe care am avut-o în MotoRC!”, a declarat Vlad Neaga. Tot de la VN Motorsport a concurat și Adrian Rus, care a plecat de pe poziția 12 a grilei de start. Pilotul a ajuns în zona 4-5 după primul tur, dar a pierdut ulterior timp în încercarea de a-l depăși pe Bogdan Vrăjitoru.

Chiar și așa, în clasamentul general, VN Motosport este pe locul doi pe echipe la clasa Stock 1000, la 11 puncte de Racing Academy, care îi are în componența pe Georga Cațan și Cătălin Cazacu. Următoarea etapă din Moto RC va avea loc peste trei săptămâni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.