DISTRIBUIȚI

La 9 mai sărbătorim Ziua Europei, iar autoritățile au decis ca festivitățile să se facă la Muzeul Satului Bănățean, într-un cadru mai natural. Programul va fi unul vast.

Desigur, se organizează ceremonial militar și religios cu participarea Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere “Decebal” . Tradițional ,va avea loc și „Crosul Europei”, iar la fața locului vor fi prezenți și reprezentanții corpurilor consulare. Nu vor lipsi momentele artistice, sportive, dar și prezentarea tehnicii instituțiilor subordonate MAI, inclusiv cu demonstrații de dresaj canin.

Evenimentul va avea loc între orele 10-14. Iată programul:

Prezentarea semnificației Zilei de 9 Mai de către un reprezentant al Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere “Decebal”

Intonarea Imnului Naţional al României și al Uniunii Europene

Alocuţiuni ale oficialităţilor

Startul concursului sportiv „Crosul Europei”, desfășurat în parteneriat cu Asociația Club Sportiv „Campioni pentru viitor”.
Vizitarea pavilioanelor de prezentare ale membrilor Asociației Corp Consular Timișoara și ale unor instituții publice și organizații neguvernamentale
Moment artistic susținut de Muzica militară a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere ,,DECEBAL”
“Peru salută Europa” – Melodii din folclorul peruan interpretate de formaţia “Sangre Latina”
”Noua poveste a scufiței roșii” – Spectacol susținut de actori ai Teatrului de păpuși Merlin din Timișoara
Spectacol artistic dedicat Zilei Europei coordonat de către Inspectoratul Școlar Județean Timiș
Activități sportive în coordonarea Direcției Județene de Sport Timiș (demonstrații de volei, judo, Karate și badminton)
Exerciții de dresaj canin, disciplină canină și exerciții de intervenție cu câinii de serviciu ai Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Timiș
Prezentarea tehnicii din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara

 

LĂSAȚI UN MESAJ