Agitație mare în centrul Timișoarei. Elevii de la Colegiul Tehnic ”I.C.Brătianu” au fost evacuați din clădire, în urma unei alerte cu bomba. Vom reveni cu detalii! 

La fața locului au mers cei de la SRI, SAS, Secția 1 de Poliție Urbană Timișoara și echipaje ale ISU Banat. Deloc surprinzător, s-a dovedit a fi o alarmă falsă. Acum se fac verificări pentru a afla cine a sunat la 112. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Timiș, au fost evacuați aproximativ 630 de oameni din clădire, elevi și cadre didactice.

Este a cincea alertă cu bomba din acest an de la Timișoara. În ianuarie, a fost una de la Liceul Romano-Catolic ”Gerhardinum”, dată de un fost elev al școlii. De asemenea, tot în ianuarie, a fost altă alertă falsă la Iulius Town, dată de o femeie cu probleme psihice. În mai, același elev a mai dat o alertă cu bomba referitoare la magazinul Bega din centru. La 5 septembrie s-a dat o altă alarmă falsă, despre Episcopia Romano-Catolică, tot de către adoelscent. El a primit până acum trei amenzi de 2000 de lei.

Băiatul stă cu bunicii și nu mai e acum elev la ”Gerhardinum”. Conform legii, poliția poate dipune controale psihiatrice nevoluntare, când se impune. Până acum, nua  fost cazul.

LĂSAȚI UN MESAJ