Poliția Română are o nouă campania de comunicare, prilejuită de apropierea începerii anului școlar. Acțiunile se vor face și în județul Timiș.

La nivel național, cmapania se desfășoară sub sloganul „Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?”, și e derulată de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, în perioada 1-10 septembrie. În Timiș, IPJ va face campania prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, care vor discuta cu părinții și bunicii despre siguranța copiilor în mediul real, dar și în cel virtual.

Practic, polițiștii le vor vorbi părinților și bunicilor despre comportamentul preventiv acasă, pe stradă și în trafic, despre interacțiunea cu persoanele necunoscute, grupul de prieteni, bullying și consecințele acestuia, precum și despre accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.

LĂSAȚI UN MESAJ