Luni, Ripensia a reluat antrenamentele după ce a rămas fără nu mai puțin de opt jucători față de ultimele meciuri din 2022. Conducerea spune că se vor utiliza mai mulți juniori și că nu se dorește retrogradarea, dar timpul va arată de ce ligă e valoarea tinerilor.

Iulian Muntean spune că nu s-a anulat obiectivul menținerii în Liga 2. ”Noi la reunire suntem tot timpul cu același gând: să ne îndeplinim obiectivele, să creștem, să muncim. După o vacanță așa de lungă suntem dornici de muncă, deși  poate unii dintre băieți și-ar fi dorit o altă vacanță. Ne-am reunit, pregătiți se lucru, să vedem ce se poate face sezonul acesta, obiectivele, câte putme să îndeplinim din ele. Foarte mulți jucători și-au dorit să primească o nouă provocare și, în momentul acela  clubul nu le-a pus niciun fel de bețe în roate. Dacă au vrut să plece și nu au vrut să rămână alături de Ripensia pentru sezonul următor, nu am ținut morțiș să rămână aici. Dovada cea mai clară e că cei mai buni jucători ai noștri au ales să plece. Poate au avut și un alt nivel acolo unde au mers. Dar pentru noi era foarte important ca jucătorii pe care îi avem aici să se adapteze proiectului pe care îl avem și să rămână cu sufletul. (n.r dacă plecările nu îngreunează obiectivull) În mod normal, da, ni-l îngreunează. Ar fi culmea să spunem că au plecat opt jucători și nu…..Dar suntem convins că jucătorii care vor veni vor fi la același nivel, ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Toți jucătorii care sunt sub contract cu noi, i-am adus la prima echipă. Vrem să le facem o evaluare”, a spus Muntean.

Trebuie remarcat că antrenorul principal și-a formulat frazele ca și cum ar fi vorba de vorba de un nou sezon, nu de mijlocul unuia. Se vorbește mult în fotbalul timișorean cum că Ripensia ar dori să retrogradeze, dar el informă acest aspect. ”Cum aș putea eu să le spun la băieți, când intră în vestiar în teren să retrogradăm. Sau patronul? «Intrați în teren, vă rog frumos, că noi vrem să retrogradăm». La noi obiectivul este cât se ppate e clar. Salvarea de la retrogradare. Vom face tot ce este posibil ca să ne salvăm  cu jucătorii pe care îi avem la dispoziție. Nici nu știu dacă există obiectivul asta, retrogradarea în Liga 3. Nu prea își are rost întrebarea, sincer. Credeți că noi venim la teren doar ca să venim și știm că o să pierdem. Strategia pe care a trasat-o clubul este dezvoltarea de jucători noi. Este un sport, se poate întâmpla să retrogradezi. Dar nu asta e dorința noastră”, a mai spus Muntean.

Patronul a vorbit de un nou obiectiv la Ripensia, iată, tot la mijloc de sezon. ”Nimeni nu-și propune să meargă în jos. Toți ne propunem să mergem în sus. Proiectul suferă în perioada asta. Suferă…Se confruntă cu câteva schimbări semnificative pe care le-am mai avut și în trecut. Ne dorim să promovăm cât mai mulți tineri. Neavând un proiect de promovare în Liga 1, încercăm să supraviețuim până când apare stadionul cu ceea ce avem în zonă. Nu există a-ți propune să retrogradezi. Poate că în vară, dacă ne propunem să ne menținem, există o variantă într-o anumită situație, să nu te înscrii. Asta da. Din diverse considerente, poți să nu te înscrii. Dar în niciun caz nu ne propunem. Noi avem un proiect pe care eu l-am denumit «O echipă, două competiții», în sensul în care prima echipă și cea de Tineret vor lucra împreună foarte mult, inclusiv la nivelul staff-ului tehnic. Staff-ul va decide cine va juca la seniori și cine la echipa de Tineret. Va fi o mișcare pe verticală între cele două echipe. Acești tineri nu sunt pregătiți. Ei trebuie să crească. Ca să crească trebuie să le dai șansa asta. Punct. Prima echipă va fi vitrina clubului unde vor evolua, în general jucătorii din Academie. Dacă vom produce jucătorii pentru Liga 2, vom fi în Liga 2. Dacă vom produce jucători pentru Liga 3, vom fi în Liga 3. Acesta este proiectul pe care eu în continuare o să-l finanțez. Dacă altcineva are altă idee, mai bună, dacă este mai bun decât mine, are mai mulți bani, vrea să preia proiectul și ne dă nouă garanție că poate să facă lucrul acesta, eu îl aștept”, a spus patronul.

Patronul a precizat că toți cei opt jucători plecași au mers pentru că au avut oferte mai bune. ”Am avut dezamăgiri. Lucrurile în liga 2 și în fotbal în general s-au schimbat foarte mult. În ultimii ani, banii publici sunt to mai mulți. Din păcate, există un atac frontal al banului publci asupra investitorilor privați în fotbalul românesc. Banii publico sunt tot mai mulți, ofertele sunt tot mai mari. Avem deja ambiții de la cluburi de Liga 3 cu bugete enorme și nu mai poți să-i ții, nu mai poți să-i motivezi. Eu nu mai îmi pot permite  să pierd în fiecare an 2 milioane de euro, așa cum pierde fiecare primărie într-un oraș cu 10.000 de locuitori. Nu pot să am un asemenea proiect. Și atunci trebuie să mă retrag într-o zonă unde cât de cât să mă simt confortabil. Dacă jucătorii primesc oferte aproape duble sau triple e normal ca ei să vrea să meargă acolo și se mobilizează și nu mai dau randamentul pe care îl așteptăm toți. Intenția mea este să mai aduc unul sau doi tineri cu mare experiență care să creeze un echilibru în vestiar”, a mai adăugat patronul.

Au fost și câteva noutăți la reunire, pe lângă transferul anunțat al lui Caius Lungu. Adrian Bain a revenit de la împrumutul său la Dumbrăvița. Tot de acolo a venit și Patrick Pașcalău. asta după ce jucătorul s-a antrenat de la început de săptămână cu Poli. De asemenea, David Bălace, fiul lui Silviu, a fost adus de la Pobeda. Cel mai probabil, Cristian Gavra va pleca de la echipă.

Iată lotul, cu mențiunea că Nenad Lalic a lipsit de la reunire deoarece e accidentat:

Portari: Paul Toroc, Marian Brașoveanu, Alessandro Lăpădat, David Flonta, Raul Haiduc

Fundași: Claudiu Zamfirescu, Lucas Baeram, Denis Țieranu, Rareș Butnărașu, Timotei Candreanu, Cosmin Gladun, Caius Lungu, Radu Ciurel

Mijlocași: Gabriel Stoi, Alexandru Micșa, Răzvan Morariu, Raul Vidrăsan, Denis Zaharia, Valentin Ardeiu, Ianis Mihart, Robert Stoica, David Ciurel, Nicolae Sofran, Remus Bobocea, Denis Huciu, Răzvan Siuiu

Atacanți: Cristian Gavra, Ovidiu Agapie, Cristian Zetu

foto: facebook.com/RipensiaTimisoara

LĂSAȚI UN MESAJ