În Timișoara, a devenit o tradiție ca evenimentele realizate din banii comunității să fie comunicate în bătaie de joc de organizatori. Acest lucru se întâmplă și cu atelierele creative Acasă, organizate de Livia Mateiaș.

Artista a trimis o informare mass-mediei despre eveniment joi după-amiază, deși primul atelier are loc vineri seara, de aprcă ar ține dinadins să-i vină cât mai puțini timișoreni la evenimente. De altfel, faptul că atelierul este finanțat din banii Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara este punctat cu litere de o șchioapă la evenimentul creat pe Facebook. Cum spuneam, a devenit o tradiție de prost-gust ca multe evenimente organizate cu fonduri publice în Timișoara să se comuncie pe ultima sută de metri, deși orice normă banală de PR vizează exact contrariul. În ziua decontului, fireșt,e toți organziatorii au timp să ia banii.

Primul ateliere va avea loc vineri, oara 18, la Parcul Uzinei din Timișoara, lângă Podul de Poveste. Un al doilea atelier va avea loc duminică, de la ora 18, în același loc. Participarea e gratuită, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Cei care vin trebuie să-și asume că vor fi filmați sau pozați, spun organizatorii. Foarte multe detalii despre eveniment, unde se va picta, nu se dau, decât că atelierele ”Acasă” fac parte din proiectul „Roof” (n.r. acoperiș) care susține găsirea unor soluții pentru persoanele fără adăpost.

Organizatoare mai precizează că face și o cercetare artistică și cam atât. ”Vă invităm la un proiect artistic prin care chestionăm însăși conotația cuvântului Acasă și implicațiile lui profunde. În atelierele creative propuse de Livia Mateiaș veți avea ocazia să pictați, dar și să explorați semnificația cuvâtului Acasă din mai multe perspective”, spun organizatorii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ