Autoritățile au făcut miercuri mai multe percheziții, la membrii unei rețele care se ocupa cu traficul de droguri. Ramificațiile erau în mai multe județe.

Potrivit dosarului instrumentat de DIICOT Timișoara, în perioada ianuarie-octombrie 2023, membrii rețelei  au vândut cocaină și drogul cristal, (3-CMC). Polițiștii au oprit miercuri în trafic pe unul dintre membrii rețelei și l-au prins tocmai cu aceste două substanțe interzise la el. S-au făcut ieri, în total, nouă percheziții în Timiș, Cluj și Mehedinți. S-au ridicat 1,05 kilograme cocaină, 1,1 kilograme 3-CMC (cristal), 600 grame  canabis, 9 comprimate ecstasy, 2 timbre LSD, sumele de 1275 euro, 601 USD și 9600 lei, 10 telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă..

Șase persoane au fost reținute, ulterior. Astăzi vor fi prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă. În principal, perchezițiile le-au făcut polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara. De asemenea, ei au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți , Inspectoratului de Poliție Județean Timiș  și jandarmilor din Grupările Mobile de Jandarmi Timișoara și Cluj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

LĂSAȚI UN MESAJ