După o ședință interminabilă, până la urmă, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a votat prelungirea carantinei pentru Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Ghiroda și Moșnița Nouă, din această noapte, de la ora 24. INSP a propus alte 14 zile, dar până l,a urmă, vor fi 7. Astfel, totalul de zile de la începutul carantinei, dacă nu se mai prelungște, va fi de 24!

DSP a propus o prelungire de 7 zile, dar INSP a avizat 14! ”Astăzi, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, s-a pus în discuție propunerea DSP, avizata de INSP de prelungire  a măsurii carantinării zonale a municipiului Timișoara și comunelor Dumbrăvița, Giroc, Ghiroda și Moșnița Nouă. După analiza atentă a tuturor datelor primite din partea Direcției de Sănătate Publică Timiș și a specialiștilor din cadrul Comitetului Județean de Situații de Urgență Timiș, s-a decis că se  va solicita  Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență privind prelungirea pentru o perioadă de 7 zile a măsurii de carantină zonală pentru  MUNICIPIUL TIMIȘOARA, COMUNA DUMBRĂVIȚA, COMUNA GIROC, COMUNA GHIRODA ȘI COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ, începând cu data de 25 martie 2021 ora 00:00. DSP a facut în cursul zilei de ieri analiza și a trimis INSP propunerea de carantinare pe 7 zile. INSP a transmis avizarea carantinării pe 14 zile”, transmite prefectura.

De remarcat că magazinel vor putea fi deschise până la ora 21 și se elimină restricția de perioadă de cumpărături pentru vârstnici. Noaptea se poate merge la vaccin, dar nu se mai poate alerga, după cum transmite prefectura: ”Față de prevederile precedentei hotarîri de carantinare zonală a a municipiului Timișoara și comunelor Dumbrăvița, Giroc, Ghiroda și Moșnița Nouă în hotărârea adoptată azi sunt o serie de modificări:

  • Se introduce în declarația pe proprie răspundere un paragraf privind deplasarea în scopul vaccinării împotriva SARS-COV 2, cu prezentarea dovezii privind programarea.
  • O altă modificare se referă la prelungirea cu o oră a programului de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare până la ora 21.
  • Eliminarea restricțiilor orare pentru persoanele peste 65 de ani.
  • După ora 22 nu se va mai putea ieși din casă pentru activități fizice, ci doar pentru vaccinare, interes profesional, asistență medicală de urgență și nevoile animalelor de companie”, 

Acum, mai rumează doar ca Raed arafat să avizeze carantina, cu semnătura sa.

LĂSAȚI UN MESAJ