De vineri până luni inclusiv, conform legii, românii au avut zile libere de la stat, cu prilejul Paștelui ortodox. Ne referim, desigur la cei care lucrează, fie de acasă sau nu, și nu la cei trimiși în șomaj tehnic. Zilele festive nu au însemnat că nu s-au mai dat amenzi, ci doar că autoritățile le-au comunicat pe toate abia marți.

Astfel, în Vinerea Mare, conform cifrelor raportate de la Prefectura Timiș, Poliția a dat 196 de amenzi, în cuantum de 416.000 de lei. Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara a dat șase amenzi, în valoare de 16.000. Sâmbătă, poliștiii au dat 99 de amenzi, în valoare de 381.000 de lei, Inspectoratul Județean de Jandarmi a dat două amenzi, tot în cuantum de 2000 de lei, iar GJMT a dat 13 amenzi, de 231.000 de lei.

Duminică, în prima zi de Paște, polițiștii au aplicat 92 de amenzi, în valoare de 232.422 de lei, iar IJJ a dat două amenzi de 2000 de lei, iar colegii lor de la Gruparea Mobilă au patru amenzi, de 17.000 de lei. Luni, a doua zi de Paște, Poliția a dat 117 amenzi, în valoare de 168.775  de lei. IJJ a dat două amenzi de 2000 de lei în total, iar GJMT a dat 22 de sancțiuni de 53.000 de lei. În total, vorbim de 1.313.297 de lei.

Marți, în a treia zi de Paște, conform calendarului ortodox, în carantină instituționalizată se mai află 280 de oameni. Alți 532 se află în autoizolare la domiciliu.

LĂSAȚI UN MESAJ