SCM Ohma Mozzart Bet Timișoara nu a avut parte de ghinion la meciul cu numărul 13 din acest sezon, ba din contră, s-a impus cu 90-81 în deplasare la CSA Steaua București. Este victoria cu numărul 11 pentru ”leii” lui Dragan Petricevic, care au pierdut până acum o dată în campionat și o dată în Cupa Alpe Adria.

Primul sfert al partidei disputate sâmbătă seara la București a fost unul relativ echilibrat, dar câștigat de gazde cu 21-20. Timișoara a egalat după două minute din al doilea parțial, la 26, după o triță a tânărului Șchipor, iar de acolo, jocul a mers tot mai bine. La pauză, s-a intrat cu 38-46, iar Steaua nu a putut reveni în repriza a doua. După sfertul trei, scorul a fost de 54-66, iar la final, diferența doar a mai scăzut.

Cel mai bun marcator al Timișoarei a fost Erci McClellan, cu 17 puncte, urmat de Gajic, cu 16, Djokovic, cu 15, Mirkovic, cu 13, Șchipor, Kesar și Lazar, fiecare cu câte 8 puncte, Și Năsturescu, cu 5 puncte. Strahinja Jovanovic a fost cel mai bun marcator al Stelei, cu 25 de puncte.

Timișoara va juca din nou acasă la data de 2 decembrie, de la 18,30, cu Athletic Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ