Ampla acțiune a instituțiilor statului în această dimineață, la membrii suspectați că făceau parte dintr-o rețea care trafic migranții în Timiș și Arad. Descinderile s-au făcut însă și în alte colțuri ale țării, semn că ”tentaculele caracatiței”  erau extrem de extinse.

Numărul mare de migranți care se plimba la un moment dat prin Timișoara are și explicații, iată, acum că timpul trece. Din nou, DIICOT coordonează o acțiune de percheziții la membii unei rețele care este bănuită că organiza sistematic ”evadarea” transfugilor spre o viață mai bună. De asemenea, rețeaua și-ar fi „rotunjit” veniturile și cu traficul de droguri. De altfel, amploarea descinderilro arată amploarea ”afacerii” profitabile cu migranții: mascații au descins în această dimineață la nu mai puțin de 37 de locații din județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Cluj și chiar Iași.

Acțiunea e coordonată de Direcția de Investigare a Infrațciunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Arad. Participă polițișțti de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad, alături de polițiști de frontieră de inspectoratele teritoriale timiș și Oradea. Rechizitoriul arată că în luna august 2021, deci după ce Timișoara se umpluse se migranți, pe raza județului nostru, 41 de persoane au format un grup infracțional organizat. Ei adăposteau migranții intrați din Bulgaria și Serbia în Timișoara.

Se aștepta doar momentul prielnic pentru a-i scoate din țară, întotdeauna de pe raza județului Arad, pentru ca transfugii să ajungă în Austria sau Germania, țări care le oferă facilități deloc de neglijat. Firește, totul contra cost, cu bani luați de la migranți. Gruparea vindea și droguri în Timiș, Arad și Caraș-Severin. Cocaina era cu 100 de euro epr gram, iar amfetaminaă costa, tot la gram, între 150-180 de lei. Vindeau și cannabis, cu 50 de lei per gram. La DIICOT Arad au fost aduse, pentru a da declarații, 44 de persoane.

La acțlunea de percheziții au participat polițițti de la S.C.C.O. Arad, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontierā Timişoara, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, Sectorul Poliţiei de Frontierā Deta, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărșand, B.C.C.O. Timişoara, B.C.C.O. Cluj, B.C.C.O. Iași, S.C.C.O. Caraș Severin și Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiș, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad și Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş Severin.

Firește, acțiunea are și sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ