ASU Poli Timișoara joacă mâine primul meci din deplasare din acest an. Va fi o partidă jucată pe terenul Concordiei Chiajna, o echipă aflată într-o situație foarte dificilă, și care va trage tare pentru a mai urca în clasament, unde acum se află pe locul 17, retrogradabil.

Antrenorul lui Poli știe că meciul va fi foarte dificil, mai ales că se joacă și pe teren sintetic. ”Avem o deplasarea grea din punctul meu de vedere, pentru că întâlnim o fostă divizionară A, care a retrogradat anul trecut. A suferit în ultimele meciuri şi o să-şi dorească foarte mult să câştige acest meci, pentru a se salva de la retrogradare. Cu siguranţă, va fi un meci crâncen, de luptă şi sperăm să ne întoarcem de la Chiajna cu punct sau puncte. Chiajna are în componenţă jucători cu experienţă în prima ligă, care au calitate, şi pe care sperăm să-i blocăm, să ne punem în valoare calităţile. Ne-am antrenat pe sintetic, un lucru nedorit de mine. Încercăm să ne adaptăm la suprafaţa de la Chiajna. O cunosc destul de bine. Cu ACS Poli am jucat de şase ori pe acel teren”, a declarat Octavian Benga.

Săptămâna aceasta, Poli a făcut și antrenamente pe sintetic. Sunt accidentați pentru acest meci Bogdan Vasile, Raul Vidrăsan și Alexandru Cherecheș. În lot, atmosfera e una optimistă, după egalul cu Rapid. ”Va fi un meci dificil. Trebuie să fim concentraţi, chiar dacă în momentul de faţă Chiajna se află mai jos ca noi în clasament. Cred că prin motivaţie şi dorinţă putem demonstra că putem mult mai mult decât am arătat în meciul cu Rapid”, a punctat jucătorul Călin Jurj.

Partida de la Chiajna începe sâmbătă la ora 11 și nu este televizată.

LĂSAȚI UN MESAJ