La ultima ședință de plen a Consiliului Județean Timiș a participat și primarul PNL al Reșiței, Ioan (cunoscut drept Nelu) Popa. Când s-a adus în discuție vânzarea părților sociale ale CJT pentru ca Cei din Consiliul Local Reșița să facă o investiție pe pârtia de la Semenic, edilul cărășean nu s-a sfiit să le vorbească pe un ton foarte autoritar aleșilor județeni timișeni, așa cum e obișnuit în județul său de baștină, unde exprimările politice sunt mult mai directe.

Pentru un scurt istoric, în 2005, în vremuri „portocalii”, defunctul Sorin Frunzăverde și Constantin Ostaficiuc au pus bazele unei societăți comerciale de schilift la Semenic, cu aceeași denumire. Pe lângă cele două consilii județene conduse la vremea respectivă de cei doi pe care gurile rele îi numeau baroni locali PDL, din societate mai făcea parte și Consiliul Local Văliug, unitatea administrativ-teritorial pe teritoriul căruia se și află muntele. Pe vremuri investitori privat, Ioan Popa a vrut să facă investiții încă de pe atunci, dar nu ar fi fost rentabil fără a aduce și tunuri de zăpadă. Acum, fostul patron al fabricii de paste Montebanato a devenit primar al Reșiței, la al doilea mandat. Popa vrea să facă o investiție de 48 de milioane de euro pe Semenic, din propriile declarații. De la ADR Vest ar putea obține 16 milioane de euro fonduri europene, iar pentru 30, ar dori să facă un credit în numele Municipiului Reșița. Banii de la ADR pot veni doar dacă Consiliul Local Reșița deține tot terenul din areal. De la înființare, Schilift nu a fost niciodată profitabilă, mai ales că nici cablurile nu au fost într-o stare grozavă. Așadar, economic, societatea creată de foștii baroni județeni a fost un fiasco.

O parte din teren aparține, proporțional cu acțiunile, și Consiliului Județean Timiș. Popa spune că CJT poate păstra acțiunile, dar trebuie să vândă terenul, cu 150.000 de euro, pe care vrea să-i achite în trei tranșe. Popa nu s-a sfiit să vină cu reproșuri că nu există sprijin, deși la Semenic 80% dintre turiști sunt timișeni. CL Reșița a și votat în decembrie anul trecut un proiect pentru a aproba tranzacția. ”Noi am vrut să luăm terenul și să punem bani. La vremea respectivă ni s-a spus că Timișul vrea să iasă din societate, că de 14 ani nu s-a întâmplat nimic. Asta înseamnă să cumpărăm acțiunile și terenul. Am aprobat în Consiliul Local Reșița achiziția acțiunilor, pe baza unei evaluări, la 150.000 de euro. Am solicitat o amânare pe trei luni. Am avut surpriza să constat că la Timișoara nu s-a mai dorit vânzarea. Au început discuții, s-a creat o comisie, a venit donul Dan Idolu la Gârâna. Există acele fonduri de coeziune. Dacă acceptăm acest lucru că e frumos și ne place trebuie să acceptăm și că în țară sunt regiuni mai dezvoltate și mai puțin dezvoltate. Reșița a pierdut 40.000 de oameni, care acum se găsesc în Timiș, sunt ingineri, juriști. Județul s-a depopulat. cred că este momentul să simțiți că fratele mai mare trebuie să ajute fratele mai mic. nu v-am cerut decât să acceptțai plata în trei tranșe”, a spus Popa.

Problema prețului s-a ridicat de către unii aleși județeni, între care Raul Olajos, de la USRPLUS, dar și Elena Micicoi și Valentin Korman, de la PRO România. Ei au adus în discuție și un teren luat de municipalitatea reșițeană de la un avot timișorean cu 18 euro per metru pătrat.  Vulcanic, Popa s-a enervat și le-a spus aleșilor județeni că simte că e șantajat! ”Noi am solicitat acceptul să înlocuim contravaloarea terenului cu bani. Nu vreau să ieșiți, dumnevoastră ați spus că nu mai vreți să stați. M-ați șantajat că nu-mi semnați să să cedați terenul, că nu vă luăm acțiunile. M-ați pus într-o poveste în care să mai fac o concesie, să văd că nu știu ce. Terenurile de păduri/pășuni sunt între 10-20 de euro/mp la hectar. Noi am luat de la un cetățean german cu 6 euro/mp jumătate intravilan ceea ce spuneți că este 18 euro. Avocatul Călin Bot avea teren intravilan curți/construcții. Cineva crede că cineva vrea să facă ceva. Nimeni nu vrea să facă nimic la mine în curte, decât o dezvoltare de proiecte pe care vreau să-l fac din 2004. avem 38 de ani atunci. Așteptăm de 20 de ani să facem acel proiect și mi se pare cel puțin deplasat să avem discuții pentru un teren pentru un proiect de 48 de milioane de euro. Dacă va trebui să găsim bani o să-i găsesc și o să vi-i dau. Noi am solicitat doar să înlocuim terenul cu bani, nu să ieșiți din societate”,  spus, categoric, primarul Reșiței.

În discuțiile din plen au intrat și social-democrații, asta după ce Olajos a spus că nu vrea ca afacerea să devină una politică de culoare ”galbenă”, adică liberală. Dan Idolu i-a spus lui Popa că dragoste cu forța nu se poate, iar Ioan Sorincău i-a sus edilul reșițean că vrea să ducă CJT cu zăhărelul, să dea iluzia unei opțiuni care de fapt, nu există. Popa s-a enervat și le-a spus consilierilor județeni că nu știu administrație, că prețul îl stabilesc evaluatorii, nu comisiile de negociere. Petru Andea i-a atras atenția că întinde cam mult coarda. Valentin Korman i-a spus și el că nu este niciun șantaj. ”Eu nu am niciun interes. Eu pot să stopez proiectul și atunci veți înțelege că nu e normal ce se întâmplă. Eu lucrez de 18 ani la acest proiect. Nu aveți ideea câta umilință a fost pentru a scoate 23 de ha dintr-o pădure prin hotărâre de Guvern. Sunt 16 milioane de la ADR și 30 de milioane pentru care eu trebuie să bag reșița cu capul într-un alt credit. Stau aici să negociez cu Timișul să-mi acorde un teren”, a mai spus Nelu Popa, primar PNL.

Până la urmă, s-a votat proiectul pentru aprobarea vânzării în trei tranșe, cu 31 de voturi pentru, niciun vot împotriva și o abținere. Fuseseră prezenți 34 de consilieri județeni. De altfell, când a început discursul său în eșdință, Popa a spus că e interesat să participe la o ședință a unei entități unde forțele politice sunt împărțite, căci la Consiliul Local Reșița are majoritate de 17 voturi din 21.

LĂSAȚI UN MESAJ