Cantonamentul de la Buziaș s-a finalizat pentru ripensiști, care au jucat vineri dimineața un amical cu Șoimii Lipova. Formația de Liga 2 s-a impus cu 2-0, în condițiile în care arădeșnii abia au reluat pregătirile. Astăzi au semnat cu roș-galbenii Emanuel Ernest, dar și Dan Taras, un internațional moldovean.

Lipova a fost un adversar accesibil în condițiile în care abia au reluat pregătirea. Meciul s-a programat pentru că Ripensia a rămas fără adversar, respectiv Reșița lui Dan Alexa, care și-a anulat mai multe meciuri de pregătire.  În prima repriză, Cosmin Petruescu a folosit o echipă pe care am putea-o cataloga ca fiind mai degrabă a rezervelor. Primul gol l-a marcat din minutul 5 Ion Vasluian, iar în minutul 53, Ernest a majorat diferența.

Ripensia Timișoara: Mosoarcă, Sturzu,Țieranu, Lalic, Gladun Stoi, Vidrăsan, Degău, Golda, Vasluian-Sokovic

Au mai intrat: A. Macrițchii, Rogac, Fridrich, V. Macrițchii, Coulibaly, Stoica, Ene, Piftor, Ernest, R. Ciurel, Brașoveanu, S. Dan

Șoimii Lipova: Iliescu, Hațegan, Polgar, A. Popa, Stoin, Ban, Simion, Suslak, Ghighilicea, Filimon, Ciubăncan

Au mai intrat: Buta, Bortiș, Pop, Dolga, Aldan, Michel, Salhi, Gavrilă, Bozian, Brad, Trabalka

După meci a semnat atacantul testat de Ripensia, Emanuel Ernest. Liberianul ar 21 de ani și ultima ată a fost legitimat la Rapid. De asemenea, a smenat și Dan Taras, mijlocșa ofensiv de 27 de ani din Republica Moldova. Fotbalistul are selecții în național țării sale și a mai jucat la a mai jucat la Rapid Gidighici, Petrocub Hîncești și Sepsi Sfântu Gheorghe. El nu a fost utilizat în amical. ”a mai jucat la Rapid Gidighici, Petrocub Hîncești și Sepsi Sfântu Gheorghe. El nu a jucta în amicalul cu Lipova. ”Ernest e un jucător cu niște calități fizice foarte-foarte bune. E un jucător tânăr, un jucător de pespectivă. Despre cel din Republica Moldova avem referințe foarte bune, e un jucător matur, cu experiență, care a bifat prezențe inclusiv în prima națională a Republicii Moldova. Dar este puțin în urmă cu pregătirea fizică, vine după două săptămâni de pauză, și acesta este motivul pentru care am decis să nu-l introducem astăzi, pentru a nu-l expune un eventuale accidentări, în condițile în care el a făcut un singur antrenament cu echipa în această perioadă”, a spus despre el Cosmin Petruescu.

Clubul a semnat cu cei doi pe doi ani. Tot pe doi a semnat și Gabriel Stoi, la care se dorea inițial să se renunțe. Și Denis Golda are contractul finalizat, dar în privința sa nu sunt informații. În schimb, sârbii care au fost în probe, Nikola Radisvlejvic și Nemanja Jerevicic, nu au mai rămas. Robert Stoica, testat și el, e dorit de Petruescu. ”Stoica e un jucător cu potențial, care se încadrează în categoria Under, născut 2003, care a fost foarte bine asimilat și acceptat de grup. Din punctul meu de vedere, a fost foarte bine acceptat de noi. Rămâne de văzut din punct de vedere contractual dacă ajungem la o înțelegere cu el și cu clubl de care aparține”, a spus despre el antrenorul despre tânărul format la Voluntari.

Petruescu știe că echipa nu s-a prezentat la potențial maxim. ”Aveam programat un singur joc cu cei de la Lipova, dar din cauza faptului că Reșița a declinat oferta noastră de a juca, am apelat la Lipova. O partidă bună, intensă din punct de vedere al ritmului  de joc, pe o căldură foarte mare. O primă repriză echilibrată, cu un ritm de joc mai bun, probabil și din cauza temperaturii mai scăzute. În repriza a doua am făcut foarte multe greșeli tehnice, neprovocate, dar le punem pe seama acumulărilor fizice și a căldurii. Cu siguranța săptămâna viitoare vom câștiga în prospețime”, a mai spus antrenorul.

Flavius Săbău a explicat că meciul nu era programat. ”Am încercat să-i ajutăm pe Ripensia pentru că au rămas fără joc. Noi suntem după o săptămână de acomodare la efort. Pentru mine este irelevant tot ce am văzut astăzi, pentru că fotbal fără pregătire fizică este imposibil să joci. Din punct de vedere tactic săptămâna aceasta nu am lucrat tactic nimic, decât principiile posesiei. Nu am avut prea mult ce să urmăresc. Am luat-o ca pe un antrenament și evident că ne-am atins obiectivele”, a spus antrenorul Lipovei.

Ripnsia a mai bifat succes cu 7-1 cu Pobeda Dudeștii Vechi, o înfrângere cu 2-1 cu Avântul Periam și un succes cu 3-1 cu Phoenix Buziaș.. Echipa e liberă până luni seara. Miercuri, Ripensia va juca la meciul de prezentare al UTA-ei.

LĂSAȚI UN MESAJ