SCM Poli are parte de o viață foarte grea și a cedat acasă la scorul de 31-27 cu HC Buzău, la primul meci cu Pero Milosevic acasă, de după revenire. Totodată, a fost primul joc după pauza competițională, dar jocul alb-violeților nu a arătat deloc bine. 

Buzoienii s-au desprins cu usurință, din debutul meciului. Din minutul 11, oaspeții au avut o eliminare de bancă, iar Poli a egalat la 6, cu gol al lui Cîmpan în poarta goală. Dupăc e au avut și trei goluri avantaj, buzoienii au intrat cu 15-13 avantaj la pauză, așadar, meciul mai era deschis la multe. Diferența a crescut în repriza a doua la  aptru goluri în nici minute și a rucat apoi la mai mult, inclusiv la șase lungimi de undă, diferență ce doar s-a mai redus spre final. sadoveac a dat cele mai multe goluri pentru Poli, 9 urmat de Marjanovic, cu 6, Huta, cu 4, Cîmpan, cu 3, Areshidze și Trif,2  fiecare, și Ignat, 1 gol. Dumitrana a dat cele mai multe goluri ale buzoneilor, 8.

Pero Milosevic a lăsat să se înțeleagă că la Poli s-a alcătuit lotul prost. ”Știam că adversarul are o echipă bună și are doi-trei jucători buni pe fiecare post. Toată săptămână ne-am pregătiti, pentru că știam că vor juca mult cu pivotul. Am și luat multe goluri de la pivot. Când am încercat să îmbubătățim defensiva, cu 6-0, 4-2, 5-1 tot nu ne-a ieșit. Am luptat, dar nu a fost destul. Am avut momente foarte bune și în atac și apărarea, dar insuficiente pentru a câștiga. Ne-am antrenat foarte bine în aceste două săptămâni și credeam că vom juca mai bine. Sperăm că va fi suficient pentru a ne menține în prima ligă. Areshidze are nevoie de mai mult timp. E foarte tânăr, e greu să ne ajuta la 19 ani. Apoi, a venit și a prins zece zile, și a mers la lot. Nu știe sistemul, are calitiăți în jocul unu contra unu, dar nu joacă apărare. S-au făcut multe lucruri de neînțeles. E nevoie și de mai mult respect din partea arbitrilor”, a precizat antrenorul Timișoarei.

Marius Sadoveac a recunoscut că salvarea directă e aproape imposibilă. ”Din păcate, știm că avem nevoie de puncte, deoarece se împuținează etapele. Suntem tot mai jos în clasament. Ne-am agățat de acest meci cu Buzăul și ne-am dorit și am vrut să luăm cele 3 puncte. Din păcate n-am avut forța necesară. Am întâlnit o echipă ce are și o bancă de rezerve lungă. Chiar dacă primii șapte nu au avut cea mai bună zi, ceilalți care au intrat au splinit i s-a văzut oe tabela de marcaj că după 30-40 de mintue au pus trei-patru goluri. Din păcate, nu am putut să revenim. Cu siguranță avem nevoie de Giorgi să se integreze, deoarece au fos tunele situații în care s-a văzut că nu este în timing cu echipa. Mergem ca o finală la Sighișoara. Supărarea e mare, pentru că ne așteptam să fim până la sfârșit acolo în joc. Sunt realist, îmi doresc să facem puncte să ajungem la baraj deoarece salvarea directă este foarte grea”, a precizat jucătorul experimentat.

Buzăul a jucat și vineri cu CSU Poli în Cupa României și s-a impus la scorul de 56-18. Astfel, echipa a fost odihnită. ”Trebuie să recunoaștem că am fost mai proaspeți și datorită faptului că am venit de acum două zile în oraș, jucând meciul de Cupa României. În meciul de ligă, am respectat 80% din ceea ce ne-am propus. Apărarea a fost foarte ermetică. Poate nu am reușit acei 20% la Sadoveac, care ne-a creat destule probleme în relația cu apărătorul nostru. Dar, per total, sincer mi-a fost teamă de acest meci. Știm că Timișoara e o echipă care are nevoie acerbă de puncte. Orice joc acasă este pentru ei unul capital și întodeauna vor da ceva în plus. Dar astăzi noi nu le-am oferit nicio șansă”, a  precizat antrenorul Buzăului, Gabriel Armanu.

Florin Bejinariu a spus că buzoienii și-au făcut ei meciul ușor. ”Am reușit să facem un meci bun, pe care consider că l-am controlat dintr-un capăt în altul. L-am pregătit foarte bine, am știut ce fac, le-am știut jocul. Drept urmare, scorul de pe tabelă. Niciun meci nu este simplu în handbal, dar în momentul în care ai o zi bună cum am avut astăzi și am pregătit foarte bine meciul, și ținnâd scorul din minutul 7-8 la două-trei goluri, ne-am făcut emciul mai ușor decât dacă am fi mers cap al cap până în minutul 60. Apăarea întotdeauna câștigă meciurile”, a precizat Bejinariu.

SCM Poli va juca următorul meci duminica viitoare, la Sighiloara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ