Unul dintre punctele-cheie ale programului electoral al alianței USR-PLUS se referă la infrastructură. Cei din filiala Timiș promit că nu se vor mai pierde ani de zile pentru un drum. Prin vocea lui Călin Badiu, candidat pentru postul de consilier județean, partidul promite și electrificarea rețelei de căi ferate existentă în județ, un drum între Sânnicolau Mare și Nădlac, dar și un nou pod peste Mureș.

Badiu a enumerat mai multe promisiuni, despre care a spus că unele se pot face într-un mandat, dar altele necesită mai multe mandate. Candidatul USR-PLUS a precizat că nu toate promisiunile lor depinde CJT, dar că instituția poate face lobby la guvern pentru ele. ”La nivel de consiliu județean, noi putem avea un cuvânt de spus. Vom pune în toate contractele termene precise, care trebuie respectate. Vrem să asigurăm monitorizarea tuturor lucrărilor. Nu mai vrem să avem lucrări care se întind pe zeci de ani. Chiar centura de sud e pusă de ani de zile în discuție. Au fost trei studii de fezabilitate pentru centură. de 20 de ani se tot face această centură. Nu mai vrem, când vom fi în consiliul județean și în guvern să mai avem lucrări care nu-și respectă termenele normale”, a spus Călin Badiu.

Printre obiectivele enumerate de Badiu se numără crearea unei rețele dense de drumuri între sate, după modelul Cehiei, care pot fi utilizate și ca drumuri agricole, realizarea de centuri și în jurul unor sate prin care trec drumuri importante, cum este cazul drumului spre vama Cenad, modernizarea acestui drum și a celui spre Moravița, finalizarea centurii de nord-vest, dar și un drum între Sânnicolau Mare și Nădlac, plus un pod nou peste Mureș. Candidatul USR-PLUS spune că fiecare drum modernizat sau creat de consiliu județean condus de partidul său va avea și o pistă de biciclete pe margine.

De asemenea, în contextul în care Timișul are cea mai densă rețea feroviară din România, dar multe linii nu mai sunt utilizate, CJT ar face lobby la guvern pentru electrificare și reabilitarea rețelei feroviare din județ, aspect la care România stă extrem de prost. De asemenea, pentru Bega, deja navigabilî, Badiu spune că trebuie găsită soluția refolosirii canalelor de irigații, aflate în prezent într-o stare jalnică.

LĂSAȚI UN MESAJ