Bucata de centură Nord a Timișoarei, făcută pe vremea Guvernului Emil Boc, intră de azi în lucrări de șantier. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat azi dimineață că tot de azi se montează un parapet de beton pe centru.

Este vorba de acel parapet denumit New Jersey, între cele două benzi ale drumului, căci, reamintim, și guvernarea pedelistă, la fel ca cea pesedistă pentru Centura Sud, a considerat că Timișoarei îi e de ajuns ă centură sătească cu o bandă pe sens. Iar dacă montarea începe de azi, decizia a fost luată de ani trecuți de DRDP și IPJ Timișoara, deoarece pe cei 12,6 km au fost foarte multe accidente. În perioada 2018-2023, pe Centura Nord au fost 20 de accidente, cu trei morți, nouă răniți grav și 32 de răniți ușor.

Potrivit autorităților, pe singura bucată de centură a orașului funcțională astăzi se fac accidente deoare se fac depășiri neregulamentare și nu se dă prioritate la intersecția cu căile de acces. Parapetul de beton ar urma să-i facă pe șoferi să respecte regulile. De altfle, prin asfaltarea de anul trecut, s-a și pregătit spațiul pentru parapet, cu dublă linie continuă. Amplasarea începe de azi, de la Dumbrăvița, de la sensul giratoriu spre Covaci, și va continua spre Ghiroda.

DRDP spune că în perioada lucrărilor se va circula alternativ, pe ambele sensuri, cu piloți de trafic. Desigur, e evident că în următoarea perioada, aglomerată, dinaintea Paștelui, circulația pe centură va fi un coșmar pentru șoferi.

LĂSAȚI UN MESAJ