Autoritățile au emis noi avertizări meteo pentru județul nostru. Astăzi este Cod Portocaliu de caniculă, iar din această seară, va fi Cod Galben de furtuni. Până în weekend, vom rămâne sub Codul galben de caniculă.

Temperaturile rămân ridicate până vineri inclusiv. ”Astăzi, 26.07.2022, la nivelul județului Timiș este valabilă o avertizare meteo de Cod Portocaliu de caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile vor urca până la 39 °C. De asemenea, în perioada 27-29.07.2022, județul nostru este vizat de o atenționare meteo Cod Galben de caniculă, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33-37 °C”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș.

Între orele 11-18 e recomandat să evităm aglomerațiile, expunerile la soare și efortul fizic puternic. Dacă totuși avem treabă, e important să avem haine lejere, subțiri și de culori deschise, dar și pălării și ochelari de soare. Să nu uităm de cei 2 litri de lichide zilnic, dar e bine să știm că alcoolul, cafeina și sucurile dulci ne deshidratează. De asemenea, nu lăsați copiii sau animalele de companie în mașină, închise. Dacă aveți probleme, adresați-vă medicului!

Din această seară, este posibil să fie furtuni. ”Totodată, în intervalul 26.07.2022, ora 18:00 – 27.07.2022, ora 03:00, va fi valabilă o atenționare meteo Cod galben de vijelii și intensificări ale vântului”, mai transmte ISU. Se recomandă se întrerupă activitățile în aer liber și să se intre într-o construcție sau chiar un autoturism, unde autoritățile spun că suntem mai protejați ca în câmp deschis. E bine să închidem ușile și ferestrele, să evităm băile și dușurile ți să deconectăm aparatura electrocasnică.

LĂSAȚI UN MESAJ