Traficul de migranți se dovedește în continuare o afacere foarte profitabilă, mai ales în zona de vest a țării. Doi șoferi au fost prinși în flagrant în timp ce au luat 19 migranți din Timiș și erau gata să-i treacă ilegal frontiera în Ungaria, prin județul Arad. 

Rețeaua a fost depistată în cooperare Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad cu cei ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș. Sâmbătă seara, cei din Timiș au observat cum un grup de migranți care stătea cazat la o locație a plecat cu două mașini cu numere de Polonia spre Arad. Nu este foarte clar din comunicatul Poliției de Frontieră unde au reușit să oprească mașina, căci scrie că s-a întâmplat pe raza municipiului Arad, dar în apropierea frontierei, lucru practic, imposibil geografic.

Dupăc e polițiștii de frontieră arădeani i-au oprit, s-a constat că în cele două mașini erau 19 migranți din Somalia, Nepal, Siria, Bangladesh şi Egipt, intrați toți legal în România. La volan se aflau un șofer ucrainean, dar și unul cu dublă cetățeni, moldovenească și bulgară. Cei doi luaseră migranții pentru a-i ajuta să treacă ilegal în Ungaria.

Șoferii sunt cercetați pentru trafic de migranți, iar străinii, pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, infracțiune care mai mereu ”moare” la aprchete, căci procurorii au trimis arareori un migrant în judecată pentru așa ceva.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ