SCM Timișoara a pierdut la scorul de 94-92, în ultima etapă din grupa 11-8, cu CSM Râmnicu-Vâlcea, care a marcat în ultima secundă. Oltenii nu s-au aflat deloc la conducere pe tot parcursul meciului, iar Dragan Petricevic a vorbit despre varianta să demisioneze.

Timișoara, lipsită de Năsturescu, accidentat, a jucat mai bine și s-a desprins la conducere din primul sfert. Tot meciul s-au dictat multe faulturi și echipele au ajuns în penalizare ușor. După primele zece minute, scorul era 32-28, și Vâlcea a egalat după ce în sfertul doi a avut două deposedări, asta după ce ep finallu primui i-a forțat pe timișoreni să comită de două ori ”pași”. Williams a marcat pentru 32-32, dar formația olteană nu a și venit la conducere. La pauză mare s-a intrat cu 51-47, iar tot jocul, oaspeții au stat mai mereu în coasta timișorenilor, aflți însă tot timpul în avantaj.

În sfertul trei, Timișoara a reușit după jumătate să se desprindă și la 63-54, pentru ca apoi tot vâlcenii să reducă din diferență. S-a intrat în decisiv cu 73-69, și cursa de urmărire a echipei lui Șapera a continuat. În ultimul minut, Olisemeka s-a accidentat după ce a căzut aproape de marginea terenului. Astfel, el nu a mai putut executa libberele, și în locul său a făcut-o perfect Zoran Paunovic. tot el a interceptat o minge trimisă aiurea de Mirkovic în ultimele 7 secunde, și a marcat cu 2 secunde înainte de final coșul de 94-92.

Gajic a fost cel mai bun marcator al Timișoarei, cu 20 de puncte, urmat de Mitrovic, cu 20, Mirkovic, cu 17, Kesar, cu 9 puncte, Schipor, cu 8 puncte, Petrescu, cu 7 puncte, Lazar, cu 6 puncte, Scott Grayson, cu 2 puncte, și Simmons, cu 1 puncte. ?Braunch a dat cele mai multe puncte din contul Vâlcei, 22. Timișoara a terminat astfel pe locul 14 după sezonul regulat și grupa 11-18 și va avea avantajul terenului propriu în dubla eliminatorie pentru evitarea retrogradării cu Petrolul Ploiești.

Dragan Petricevic a vorbit despre demisie și spune că opțiunea se va analiza. ”Nu am fost conduși nicio secundă, l-am pierdut. Eu am o vârstă și nu sunt antrenor de Liga 4 de fotbal, ca să încep declarațiile vorbind despre jucători. Eu pot să spun că în acest moment echipa are nevoie de un șoc și cred că acest șoc se poate produce doar cu plecarea mea. Așa că eu am luat opțiunea aceasta în cel mai serios mod. O să analizăm. Dacă s-au ridicat pretenții în toți acești ani de zile, așa, simpatic-antipatic, huiduit-nehuiduit, s-au ridicat pentru că ani de zile, aceste pretenții le-am ridicat și eu. Am încercat de la echipa aceasta să scot maximul și de foarte multe ori, sau de cele mai multe ori, ne-am depășit condiția și posibilitățile. Dar iată, după un sezon în care acest lucru nu se întâmplă, nu reușim să oprim această căruță care iată, merge în jos și trebuie oprită doar cu un șoc. Echipa a a luptat, eu nu pot să spun că jucătorii nu au luptat și nu au dorit victoria, dar doar asta se mai poate întâmpla și cred că acesta e lucrul care trebuie să se întâmple. În acest moment, eu sunt foarte la cald, dar nu sunt începător. Am reușit să remontez moral și psihic echipa după acest număr de înfrângeri, care erau toate în jurul acestor meciuri de Alpe Adria, care ne-au consumat foarte-foarte mult. Cred că astăzi am reușit și s-a văzut că echipa, cu puțină atenție la final de meci, nu trebuia să se întâmple ce s-a întâmplat. Dar în acest moment, echipa nu are nicio șansă să poată reveni. Noi nu jucăm acasă! Începând de săptămâna viitoare plecăm din casa noastră, așa că nu jucăm acasă. Știm cu toții de ce plecăm…toată resposabilitatea o preiau eu. Nu știu dacă azi a fost ghinion, au fost și niște neatenții, dar eu nu sunt antrenorul care voi da în jucători”, a declarat Petricevic.

Hristu Șapera a spus că a fost un meci emoționat pentru el, deoarece cu o zi în urmă i-a murit mentorul, Horațiu Giurgiu. „Acesta a fost un meci aparte, pentru că a fost ca o finală. Am jucat cu foarte multă presiune, cu foarte mult trac. Avem o echipă tânără tot sezonul, și de asta uneori facem lucruri senzaționale, iar alteori, nu ne regăsim. Mă bucur foarte mult pentru această victorie, pentru jucători, clubl nostru. E o luptă acerbă în acets moment pentru rămânerea în prima ligă și ne-am dorit să ne clasăm cât mai sus în clasamentul final, pentru a avea avantajul terenului propriu. Eu nu consider deloc că Focșaniul este o echipă ușoară și accesibilă, așa cum crede lumea. Cred că am făcut o apărare mai bună. Tot meciul am avut anumite inexactități în a ne apăra. Am dormit un pic la jucătorii cu mână bună de 3 puncte și cu experiență ai Timișoarei. Am ajutat prea mult. Pe final, nu am prea ajutat și atunci am putut să facme niște intercepții care s-au transformat în contraatacuri. Așa am câștigat niște meciuri și așa am revenit în meci. Evident, un meci care se termină la o ultimă posesie, este un meci care ese poate termina în orice direcție. Mă bucur pentru Zoran Paunovic, este un jucător cu mare potențial. Un jucător tânăr. Este foarte-foarte greu să stai pe bancă atât cât a stat el și să vii la sfârșit și să decizi meciul în acest fel Evident, meritul este al lui. Este un jucător care își poate asuma ultima aruncare, a făcut asta în cariera lui. Eu am fost un pci mai emoționat la acest meci, pentru că s-a șținut un moment de reculegere pentru domnul Horațiu Giurgiu. A fost omul care pot spune că m-a descoperit pe mine în baschet, m-a împins în baschet și m-a ajutat să devin antrenor”, a declarat Șapera, cu vocea tremurândă.

Cel mai probabil, după o săptămână de exil la Buziaș, din pricina unor competiții de gimnastică junioare cărora nimeni nu le înțelege sensul, Timișoara va juca două meciuri acasă cu Ploiești. Se joacă pe sistemul cea mai bună echipă din cinci meciuri.

LĂSAȚI UN MESAJ