SCM Timișoara a pierdut la scorul de 87-80 meciul de pe terenul lui SCM U Craiova, jucat pentru stabilirea locurilor 11-14. E primul joc din serie, care se joacă pe sistemul cea mai bună echipă din trei meciuri, cea care bifează două victorii.

Timișoara a intrat prost în meci și în minutul 4, scorul era de 11-2. Ulterior, ”leii” din Banat au mai recuperat, iar primul sfert s-a terminat cu 25-19. Jocul s-a mai echilibrat puțin în al doilea parțial, iar la pauză, în Bănie, s-a intrat cu scorul de 48-45. După trecerea pe la vestiare, bănățeni au reușit să revină. Din minutul 23, după ce Simmons a ajuns la linia de libere, oaspeții au mers pentru prima dată în avantaj. Timișorenii s-au dus la 56-65 pe tabelă în minutul 29, dar Craiova a avut un ”run” de 7 puncte, astfel că în decisiv s-a intrat cu 63-65.

Oltenii au egalat de la ”libere” la 68-68 în minutul 32, după care au luat din nou „viteză” și nu au mai putut fi ajunși. Gajic a fost cel mai bun marcator al Timișoarei, cu 19 puncte, urmat de Schipor, cu 12, Simmons și Markovic, cu câte 11 puncte fiecare, Kesar, cu 9, Mitrovic, cu 7, Petrescu și Lazar, cu câte 4 fiecare, și Scott Grayson, cu 3. Watson a dat cele mai multe puncte ale oltenilor, 21.

Duelul se mută la Timișoara, luni, de la ora 19.

LĂSAȚI UN MESAJ