„Una din cele mai imperioase necesități era spitalul epidemic.
Spre rușinea autorităților, capitala Ardealului nu dispune până de curând decât de un spital epidemic foarte mic și alături de spital o baracă de lemn, care în caz de epidemii servea la plasarea bolnavilor.
Edificiul și locul unde se găsea acest spital era o rușine a secolului și nu putea servi de fală edililor.
Pentru a ilustra mai bine incuria ce domnia în acest spital e destul să amintim că erau cazuri când în aceiași cameră erau plasați bolnavii cu boli infecțioase diferite, încât găseai într-o cameră 3-4 feluri de boli infecțioase.
Aceasta era o adevărată crimă ce se comitea față de bolnavii internați în acest spital, cari scăpând de câte o boală cu care erau internați, erau amenințați să se infecteze de o altă boală infecțioasă. Astfel un bolnav internat cu antrax, după ce era vindecat trebuia să mai treacă și prin tifos.
Aceste stări deplorabile au produs în sânul populației o impresie cu adevărat penibilă.
Întreaga populație a orașului Cluj era îngrozită de această stare de lucruri.
Internarea în spital și izolarea bolnavilor nu se putea face de multe ori nici chiar cu ajutorul forței, din motivele sus arătate.
Consiliul comunal prezidat de d. V. Osvadă, a fost cel dintâi, care s-a ocupat în mod serios de această chestiune, pentru a pune capăt rușinei ce nu mai putea dăinui.
Cu reorganizarea acestui spital și cu construirea unui edificiu nou, după cum știm, a fost însărcinat încă în acel timp tânărul medic clujean d.dr. Lupan, care luând legătura cu ministerul sănătății și cu reprezentanții Facultății de medicină a-i Universității locale, a reușit să facă unele frumoase realizări.
La noi în țară în învățământul medical de la facultățile de medicină, chestiunea bolilor infecțioase este tratată ca un studiu secundar și nu există nici într-un centru universitar o clinică de boli infecțioase.
Medicii care își termină studiile nu au ocazia să cunoască toate bolile infecțioase din cauza neexistenței acestor instituții. Se înțelege ușor deci, pentru ce dau procentul cel mai mare de morți bolile infecțioase la noi în țară.
Pentru a servi interesele medicale superioare și pentru a ridica spitalul epidemic la o treaptă superioară cu celelalte clinici ale Facultății de medicină se pune la dispoziție pentru construirea spitalului epidemic din Cluj, un teren din apropierea Clinicilor.
Conducerea științifică a acestui spital urma să fie compusă astfel din medicii facultății de medicină, iar spitalul să formeze natural, proprietatea orașului și administrația să se facă la fel de oraș.
S-ar fi servit astfel în același timp două interese: în primul rând interesul orașului, care ar fi avut un spital model, condus de un profesor universitar, cu medici specialiști și bine pregătiți, pe care orașul nu trebuia să-i plătească. Primind terenul gratuit s-ar fi putut vinde vechiul teren mlăștinos împreună cu edificiile existente, utilizând banii realizați, la edificarea noului spital. Populația și-ar fi recâștigat astfel încrederea în acest spital, fiind viața bolnavilor încredințată unor oameni cu trecut și responsabilitate.
În al doilea rând s-ar fi servit interesele studenților în medicină cărora li se dădea posibilitatea să-și completeze cunoștințele teoretice cu cele practice, lucru de mare importanță pentru viitorul medic.
Facultatea de medicină a aprobat propunerea și a promis că va pune la dispoziție în mod gratuit un teren pentru edificarea spitalului.
S-au adunat chiar fonduri în vederea edificării unui spital modern sistem pavilionar. Ministerul de finanțe a dat 1.000.000 lei, iar al Sănătății a promis 500.000. Banii primiți s-au vărsat ca casieria orașului și rămânând să mai ia și orașul o sumă în bugetul său urma să înceapă edificarea celor două pavilioane.
Cu reinstalarea vechiului consiliu, capacitățile democratice și-au reluat activitatea.
Mănușerul Hubay a ajuns îndrumătorul serviciului medical în calitate de consilier al secției sanitare. Era desigur indicat. Și iată cum au încurcat și ițele cu spitalul de epidemii al orașului.
L-au edificat pe fundamentul vechii bărăci de lemn a spitalului epidemic, care se găsea în apropierea gării.
Spitalul este o clădire care lasă foarte mult de dorit și care poate fi bună pentru orice, numai pentru spital epidemic nu.
Edificiul nu are încălzire centrală, în camere sunt sobe de teracotă, antreurile, coridoarele și closetele sunt fără încălzire.
Diferitele secții nu-și au spălătorie pentru vase, spălându-și vasele în baie. Geamurile și ușile nu sunt prevăzute cu geamuri și uși de sârmă pentru a împiedica intrarea muștelor, cari roiesc din jurul abatorului și a pieței de vite, periclitând sănătatea bolnavilor și transmițând unele boli prin înțepătura lor.
Lângă spital se descarcă și acum căruțele cu gunoi, de jur împrejur spitalul este înconjurat de bălți a căror apă răspândește un miros penetrant, făcând imposibilă aerizarea edificiului.
Bălțile conțin de multe ori cadavre de animale. Curtea spitalului este o baltă de noroi, iar guri de apă pentru stropirea curții în timpul verii de asemenea nu există.
Reconvalescenții n-au nici un loc de plimbare. Gardul din jurul spitalului este răsturnat, iar pe alocuri lipsește pe o distanță de 2 metri. Iată deci cum se face izolarea bolnavilor.
Și dacă mai adăugăm că în acel edificiu există o singură spălătorie în imediata apropiere a bucătăriei unde se spală rufele tuturor bolnavilor și că între clădirea veche și cea nouă este plasată camera mortuară, abia atunci vom vedea crasa lipsă de interes a consiliului orășenesc, care probabil nici nu știe unde își are orașul spitalul.
Atragem atențiunea autorităților superioare asupra acestui spital… democratic și rugăm pe medicul șef al orașului Cluj, care este și directorul spitalului să ia toate măsurile și să facă ordine la acest spital, care este o adevărată rușine”.
(„Biruința”, Anul III, nr.16, 26 mai 1929)
