După anul în care Timișoara a fost capitală europeană a culturii, spațiile gestionate de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara sunt goale. Instituția anunță că se caută parteneri care să le utilizeze, gratuit.

Spațiile disponibile sunt MX – Muzeul „Corneliu Miklosi” (fostul depou de tramvaie de pe Take Ionescu),  galeriile Bastion 1, 2 și 3 (corpul de est al Bastionului Maria Theresia), Palatul Ștefania, Galeria 5 (fosta frizerie Igiena de pe Alecsandri), Centrul de Proiecte (parter și curte). În toate locațiile se pot face expoziții, proiecții, dezbateri, lansări de carte, spectacole diverse. ”Toate aceste spații au deja un portofoliu bogat de evenimente și public și sunt încrezător că și anul acesta ne vom bucura de creativitate și calitate în aceste locuri. Nu sunt doar spații centrale, invităm organizatorii de evenimente și zona Traian, pe care vrem să o transformăm prin proiecte de regenerare urbană și cultură într-un al doilea centru al Timișoarei”, spune Dominic Fritz.

De spații pot beneficia gratuit organizații, firme, dar și persoane fizice active din domenii precum cultură, educație, tineret, sport, implicare civică și socială, mediu. ”În cadrul programului Timișoara 2023, aceste spații au găzduit artă ce conectează comunități diverse, idei care deschid lumea, spectacole memorabile ce au atras timișoreni și vizitatori din Europa întreagă. Anul Capitalei Europene a Culturii este irepetabil, însă energia lui poate continua la nesfârșit. Invit toți operatorii de evenimente să considere aceste spații pe care le punem la dispoziție adevărate spații pentru comunitate, care atrag noi și noi categorii de public să participe la evenimente, să se întâlnească și să contribuie la orașul creativ și incluziv pe care ni-l dorim”, a adăugat Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara.

Cei care dorescă să ceară spațiul trebuie să completeze acest formular online, unde se cere detaliere proiectului, prezentarea unui portofoliu relevant, dar și un plan de conunicare și atragere de public. În plus, organizatorii trebuie să poaăt gestiona un spațiu de vizitare constant pentru timișoreni și turiști.  Cererile vor fi analizate și selectate de către o comisie din cadrul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara. Centrul de Proiecte spune că pentru a doua jumătate din 204 se va lansa un apel pentru consorții de parteneri care să asigure o programare constantă, de termen lung, pentru galeriile Bastion 1, Bastion 2 și Bastion.

Rămâne de văzut și ce se va întâmpla cu fosta frizerie Igiena din Piața Sfântu Gheorghe, colț cu strada Augustin Pacha, spațiu ce urma să fie dat tot Centrului de proiecte, care în prezent arată dezolant.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ